Filip Florian, finalist la Premiul Angelus, 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/filip-florian-finalist-la-premiul-angelus-2017/

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

Un articol de Liliana Matei|24 septembrie 2017

Romanul, recompensat cu premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul Național al Literaturii Române şi declarat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan, a fost publicat în limba polonă la Editura Amaltea în toamna anului trecut, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

Ceilalţi şase scriitori selectaţi în etapa finală sînt: Andrij Lubka (Ucraina), Stanisław Aleksander Nowak (Polonia), Oleg Pavlov (Rusia), Faruk Šehić (Bosnia şi Herţegovina), Monika Sznajderman (Polonia) şi Andrea Tompa (Ungaria). În competiţie au fost înscrise 67 de romane, dintre care 14 au fost selectate în etapa semifinală şi doar 7 în cea finală.

Gala de decernare a premiului – cea mai importantă distincţie pentru un volum tradus în limba polonă – va avea loc sîmbătă, 21 octombrie 2017, la Wroclaw. Cîştigătorul va fi recompensat cu un premiu în valoare de 150.000 PLN şi o statuetă realizată de artista Ewa Rossano. În cadrul Galei va fi decernat şi Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbanevskaya”, dar şi Premiul pentru Traducere, acordat automat traducătorului cărţii cîştigătoare a Premiului „Angelus” din acest an. Toţi cititorii pot vota unul din cele şapte titluri finaliste, accesînd site-ul www.angelus.com.pl.

Romanul „Zilele regelui” a mai apărut în limbile maghiară (Magvető), bulgară (Panorama+), spaniolă (Acantilado), germană (Matthes&Seitz Berlin), engleză (editura americană Houghton Mifflin Harcourt) şi sîrbă (Heliks).

„Scriitura lui Florian – circulară, adesea ludică, uneori sentimentală –, trecînd de la casnic sau intim (de pildă dinţii lui Carol sau ocazionalele aventuri amoroase) către marea scenă a curţii regale (unde nu totul funcţionează conform rigorii protocolului de stat, precum episodul foarte amuzant al audienţei acordate de Carol otomanilor), dă savoare lecturii. Melanj neobişnuit, dar de mare succes, al istoriei cu ficţiunea, Zilele regelui este o opera care ne intrigă şi ne captivează…” (Complete Review)

Filip Florian, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai îndrăgiţi scriitori români, s-a născut la 16 mai 1968, în Bucureşti. Primul său roman, Degete mici (2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare, Premiul de excelenţă pentru debut în literatură al Uniunii Naţionale a Patronatului Român şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză.

În 2006, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul „Băiuţeii” (patru ediții). Zilele regelui (2008), cel de-al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu Premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan.

În România, cărţile lui Filip Florian au apărut la Editura Polirom, iar în străinătate, traduse în cincisprezece țări, la editurile Houghton Mifflin Harcourt (SUA), Suhrkamp și Matthes & Seitz (Germania), Acantilado (Spania), Fazi (Italia), Magvető și Bookart (Ungaria), Czarne și Amaltea (Polonia), Didakta (Slovenia), Ciela şi Panorama Plus (Bulgaria), Kalligram (Slovacia), University of Plymouth Press (Marea Britanie), Bokvennen (Norvegia), Altin Bilek (Turcia), Animar (Egipt), Ili-ili (Macedonia) şi Heliks (Serbia).

De la prima ediţie a Premiului „Angelus”, în 2006, România a obţinut o primă nominalizare pe lista scurtă în 2010 – Norman Manea pentru romanulÎntoarcerea huliganului” (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011) –, iar în 2015, Lucian Dan Teodorovici, finalist cu romanul „Matei Brunul” (Polirom, 2011, 2014), a obţinut Premiul „Natalia Gorbanevskaya”, acordat în memoria primului preşedinte al juriului, pentru romanul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului. În 2016, Cristian Teodorescu, cu romanulMedgidia, oraşul de apoi” (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), şi Varujan Vosganian, cu romanulCartea şoaptelor” (Polirom, 2009, 2012), s-au numărat printre finalişti, iar romanul „Cartea şoaptelor” a primit toate premiile decernate cu acest prilej: Marele Premiu „Angelus”, Premiul cititorilor „Natalia Gorbanevskaya” şi Premiul pentru Traducere.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

19
/03
/15

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

19
/03
/15

Ediţia de primăvara a târgului de carte cu discount Kilipirim se va desfăşura în perioada 25 - 29 martie, între orele 10.00 şi 20.00, la Galeria Dalles din Bucureşti, accesul publicului fiind liber.

18
/03
/15

Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, criticul de teatru şi realizatoarea de televiziune Marina Constantinescu trece în barca personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar într-o inedită întâlnire cu publicul.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.