Filme basarabene din anii `60, la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-basarabene-din-anii-60-la-bucuresti/

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 august 2021

Lungmetrajele „Ultima lună de toamnă” (1965), de Vadim Derbenev, şi „Singur în fața dragostei” (1969), de Gheorghe Vodă, precum şi scurtmetrajul „Priveghiul mărginașului”  (cunoscut şi cu titlul „Duminica în mahala”, 1969), de Vasile Brescanu, toate produse de studioul Moldova-Film, au fost alese pentru contribuţiile unor scriitori la scenariile lor.

„Ultima lună de toamnă” este bazat pe o nuvelă cu acelaşi titlu de Ion Druță, care a scris şi scenariul. Este povestea unui bătrân care simte că e pe moarte, aşa că merge în diferite localităţi din Moldova pentru a-şi revedea copiii.

„Singur în faţa dragostei” porneşte de la un roman al scriitorului Aureliu Busuioc, care a semnat şi scenariul. Filmul are în prim-plan un bărbat care se îndrăgosteşte de o altă femeie după despărţirea de soţie, într-un sat din Moldova.

Ion Druţă, Aureliu Busuioc şi Vasile Vasilache, care a scris scenariul la „Priveghiul mărginaşului” (împreună cu regizorul Vasile Brescanu), sunt trei dintre scriitorii incluşi în proiectul „Romanul românesc din stânga Prutului”, organizat de Asociația pentru cultură și arte Arbor, în parteneriat cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău. Proiectul urmăreşte să promoveze valorile culturale basarabene în România.

Mai exact, programul are drept scop familiarizarea publicului din România cu cinci romane ale scriitorilor basarabeni șaizeciști, cărţi care, potrivit organizatorilor, au schimbat fața literaturii din stânga Prutului, după un deceniu de proletcultism, sau au creionat, în anii 2000, în cheie satirică, istoria zbuciumată a Basarabiei.

Este vorba despre romanele „Povestea cu cocoșul roșu” (1966), de Vasile Vasilache, „Zbor frânt” (1966), de Vladimir Beșleagă, „Biserica albă” (1987), de Ion Druță, „Venetica” (1998), de Ariadna Șalari, și „Hronicul găinarilor” (2006), de Aureliu Busuioc.

Operele au fost discutate în cadrul a două dezbateri, care au avut loc la ARCUB la 24 şi 25 august, şi prin texte scrise de criticii români Marius Chivu, Andreea Răsuceanu, Cosmin Ciotloș, Florina Pîrjol și Bogdan Crețu şi publicate în revista Contrafort din Republica Moldova şi pe site-ul dilemaveche.ro.

De asemenea, în cadrul proiectului, au fost aduse de la Chişinău, în premieră pentru publicul român, opere de artă, manuscrise şi obiecte  care au aparținut scriitorilor basarabeni și care constituie fondul de aur al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”. Alături de manuscrise și jurnale, sunt expuse portrete ale scriitorilor basarabeni, realizate în anii ‘70 de cea mai importantă pictoriță a spațiului transprutean, Valentina Rusu Ciobanu, și de portretistul Glebus Sainciuc, cunoscut ca mare creator de măști.  În cadrul expoziţiei a fost amenajată şi o mică sală de lectură, unde vizitatorii pot răsfoi romanele împrumutate de la biblioteca Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu. Expoziţia va fi deschisă până la 5 septembrie.

În acest context, marţi, 31 august, de ziua limbii române, începând cu ora 15.00, pot fi văzute şi cele trei filme, tot la ARCUB, în proiecţii cu intrare liberă.

„Când am făcut proiectul, am contactat Moldova-Film pentru un parteneriat. Ei mi-au dat o listă cu cinci filme în care au fost implicaţi scriitori. Însă unele nu erau decât în limba rusă, fără dublare sau subtitrare în română”, a explicat pentru Ziarul Metropolis Victoria Nagy Vajda, preşedinta asociaţiei Arbor.

„Doar Ultima lună de toamnă şi Priveghiul mărginașului erau dublate în română. Iar Singur în faţa dragostei l-am găsit în varianta dublată la Teleradio-Moldova. Toate sunt dublate într-o română foarte bună şi foarte frumoasă”, a mai spus ea.

„Producţiile de la Moldova-Film erau apreciate. Se făceau foarte multe filme, cel puţin în comparaţie cu perioada de după 1990. Acest spaţiu (al Republicii Moldova) chiar era cunoscut pentru filme (în Uniunea Sovietică). Era ales inclusiv pentru peisajele şi infrastructura sa bună”, potrivit Victoriei Nagy Vajda.

„Atunci, în anii ‘60, debutează aceşti scriitori cu operele lor, care fie sunt apreciate , fie sunt criticate, iar lor li se interzice dreptul la semnătură. Efectiv, atunci a avut loc naşterea literaturii în Republica Moldova, după perioada de după Al Doilea Război Mondial, când a fost dificil, mulţi au fugit, s-au refugiat, au avut de suferit”, a completat preşedinta Arbor.

Potrivit ei, implicarea scriitorilor în cinematografia nu este întâmplătoare, pentru că în acea perioadă exista o foarte strânsă colaborare a oamenilor de cultură din toate sectoarele. „S-au împrietenit. Erau legaţi unii de alţii. Au constituit un cerc strâns. Unitatea şi complicitatea lor au dus la lupta pentru limbă, pentru alfabet, la rezistenţa prin cultură”, a mai spus Victoria Nagy Vajda.

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”