Filme de Oscar la Comedy Short Film Festival @ Plaza România
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-oscar-la-comedy-short-film-festival-plaza-romania/

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România şi găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiţia oficială, 33 în categoria destinată animaţiilor şi 21 în concursul consacrat filmelor studenţeşti.

Un articol de Petre Ivan|18 februarie 2015

Etapa de selecție la Comedy Short Film Festival @ Plaza România s-a încheiat la începutul lunii februarie, iar evenimentul se va desfășura în prima săptămână a lunii martie (2 – 8 martie).

În competiția oficială a festivalului internațional vor concura 26 de scurtmetraje de comedie. Mare parte din acestea provin din Franța (nouă scurtmetraje), România (cinci scurtmetraje), Canada și Elveția (câte trei scurtmetraje).

Comediile autohtone care au intrat în competiția oficială sunt “Cai putere”, de Daniel Sandu, “Derby”, de Paul Negoescu, “Fața galbenă care râde”, de Constantin Popescu, “Portret de familie”, de Marian Crișan și “Retur”, de Emanuel Pârvu.Filme de Oscar

Dintre cele 33 de scurtmetraje din secțiunea animațiilor, majoritatea au fost realizate în Franța și în SUA. America de Nord și România sunt țările din care provin cele mai multe din scurtmetrajele de comedie care vor putea fi vizionate în categoria destinată filmelor studențești.

Selecția Comedy Short Film Festival @ Plaza România nu duce lipsă de celebrități. Printre filmele din competiția oficială se află scurtmetrajul din SUA, “Fool’s Day”, în care un rol îi revine celebrului cântăreț Dee Snider, fostul solist al trupei Twisted Sister.

În secțiunea consacrată scurtmetrajelor realizate de studenți, spectatorii o vor putea vedea pe actrița nominalizată la Oscar Hailee Steinfeld, în comedia americană “She’s a Fox”.

În competiția destinată animațiilor figurează “The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore”, de William Joyce și Brandon Oldenburg, un scurtmetraj distins cu premiul Oscar.

Comedy Short Film Festival @ Plaza România este singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România și se va desfășura la Movieplex. Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, a organizat acest festival pentru a răsplăti cineaștii talentați și creativi, dar și clienții Plaza România.

Foto: Filme de Oscar – cinemagia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.