Filme-epavă. „Delfin Pentagon” & „Epava”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-epava-delfin-pentagon-epava/

Realizarea unui film necesită timp şi mulţi bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme româneşti recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meşteşug pentru a te pretinde cineast.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 aprilie 2019

Unde sunt filmele româneşti excesive, groteşti, kitschoase din anii `90 şi 2000, care rulau în paralel cu filmele de autor cu pretenţii? Erau filme proaste care sfidau bunul gust şi bunul simţ, dar măcar aveau un umor involuntar şi o înclinaţie spre exagerare care le făcea parţial vizionabile. Cel puţin nu plictiseau.

După dispariţia sau retragerea unor cineaşti „specializaţi” în filme baroce în care vulgaritatea era concurată de o viziune apocalitică ce amesteca toate obsesiile româneşti post-revoluţionare, s-a redus, din fericire, şi numărul filmelor-şuşă. În bună măsură, genul s-a adaptat secolului 21, s-a privatizat şi a luat, pe alocuri, un aer glossy.

Însă filmele din această tradiţie tot mai ştearsă care ajung totuşi să primească bani de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), fie direct prin concursuri, fie în urma procesului netransparent de contestaţii de la Ministerul Culturii, au devenit extrem de neinteresante şi de neatractive. De-a dreptul plictisitoare, nu doar pentru  că sunt lipsite de valenţe cinematografice, dar nici măcar nu mai surprind, nu mai enervează şi nu mai amuză.

O dovedesc două producţii recente: „Delfin Pentagon” (2019, deşi trailerul de pe YouTube apare ca fiind încărcat acum mai mult de patru ani), de Pascal Ilie Virgil (un debutant) şi Adrian Popovici, un veteran al filmelor fără valoare, şi „Epava” (2019), de Cornel Gheorghiţă, un cineast experimentat, dar cu titluri modeste în portofoliu. Două filme lansate într-un trist anonimat, cu doar două-trei proiecţii în sălile Union şi Eforie ale Cinematecii Române sau la Cinema Europa din Bucureşti, fără promovare şi fără spectatori, în bătaie de joc.

Ba într-o copie fără subtitrare în română, deşi jumătate din dialoguri sunt vorbite în engleză (cazul „Delfin Pentagon” la proiecţia la care am fost eu la Union), ba într-o copie cu atenţionarea ce apare de obicei pe screener-ele private, că nu este o versiune în scop comercial (cazul „Epava” la proiecţia la care am fost eu la Eforie). Pe genericul de început al ambelor filme este trecută formula „Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei”.

La ce bun astfel tot efortul de a realiza un film cu impact zero, dacă nu pentru orgoliul personal şi pentru onorariul prevăzut în bugetul de producţie?

„Delfin Pentagon” este 0 încercare jalnică de thriller, în care e greu de spus ce sare mai tare în ochi: jocul fals al actorilor (din distribuţie fac parte, din păcate, şi actori onorabili şi foarte talentaţi, printre care Alexandru Potocean şi Cristina Florea, care nu pot salva nimic din personajele lor), scenariul haotic şi plin de clişee (pare că şi cei doi regizori s-au pierdut în trecerile dintre prezent şi trecutul redat prin flash-back-uri) sau absenţa oricărei idei de mizanscenă.

E cu poliţişti corupţi care pretind că au intenţii bune („E un jaf în ţara asta”, se lamentează la un moment dat unul dintre ei). E cu foste prostituate cărora încă li se spune „târfe”. E cu şantaje, cu valize cu documente importante şi cu discuţii despre „ăla mare”, „ministru” şi „minister” (nu ni se spune care), despre „agenţia de privatizare” şi altele asemenea.

E cu o protagonistă prostuţă şi un tânăr străin, vorbitor de engleză, care se întâlnesc noaptea la marginea unei autostrăzi, lângă o toaletă pustie (nu am înţeles ce e cu Delfin Pentagon, dar tipa îi citeşte ceva tipului de pe o tabletă despre asta, într-o scenă ulterioară, pe scările dintr-un parc). E cu un moment de reclamă la maşinile Academiei Titi Aur, care vine ca nuca-n perete.

E cu personaje care mor nefiresc şi subit, ca apoi să fie duse într-un garaj secret unde urmează să fie tranşate de un bărbat ras în cap, cu o privire ciudată. E cu de toate şi despre nimic.

În schimb, „Epava” se vrea un film de autor. În prima parte, ideea de „nu se întâmplă nimic” capătă în sfârşit sens – vreo jumătate de oră în care chiar nu se întâmplă absolut nimic. Vid.

Urmărim cu exasperare un tânăr din Bucureşti care dă peste nişte vederi şi scrisori între mama sa, fostă actriţă moartă de curând, şi un regizor. Pare că cei doi au avut o relaţie în timpul realizării unui film înainte de 1989, la Costineşti. Tânărul găseşte şi filmul, tras pe VHS. Ia caseta şi se duce cu ea la o prietenă care lucrează la Cinema Union (sau doar tatăl ei lucrează acolo, nu e foarte clar), ca să vadă filmul. Îl vede (cu uşa de la sală deschisă şi cu lumina de pe hol care bate în sală! – probabil cadrul avea nevoie de lumină), până când banda casetei se „prinde” în player-ul VHS. Filmul din film arată ca unul făcut de un cineast amator, cu un el şi o ea la cort, pe plajă.

Pleacă apoi la mare, exact în locul în care se făcuse filmul, cu epava unei nave în larg, nu foarte departe de mal. La mare mai întâi vorbeşte prin Skype cu actorul care jucase cu mama sa în film, fugit din ţară înainte de 1989, şi pândeşte din tufişuri trei cineaşti veterani şi două dintre iubitele lor mai tinere în timp ce discută despre sex în trei şi cinema.

Apoi îl prinde singur pe regizorul care făcuse filmul cu mama sa – jucat de Constantin Florescu, actorul-fetiş al lui Cornel Gheorghiţă. Se duc amândoi cu o barcă pentru a recupera o dronă căzută în epavă. În barcă, tânărul îi citeşte regizorului o scrisoare de demult a mamei sale, din care reiese că cei doi bărbaţi sunt, de fapt, tată şi fiu. Muzică pe fundal.

Ajunşi în epavă, regizorul se bagă sub apă după nişte peşti (aici are loc şi o filmare subacvatică), în timp ce tânărul se urcă pe schelăria epavei ca să recupereze, cu o ţeavă, drona. Nu ajunge la ea, iar ţeava îi cade în cap regizorului, care părea totuşi la o distanţă considerabilă de locul unde se afla tânărul. La fel ca în „Delfin Pentagon”, o moarte stângace. Îmi permit să dau spoilere, pentru că nu o să mai vadă nimeni filmul.

În final, tânărul se întoarce în casa sa veche din Bucureşti, merge la toaletă, toarnă în WC o găleată cu apă din cadă, unde păstrează un peşte adus de la mare, se bagă în husa în care îşi ţinea mama sa contrabasul (alertă – metafora fetusului!), iar din afara cadrului un vânt împinge poetic nişte foi spre mijlocul sufrageriei în care se culcă personajul. Sfârşit.

Un film teribil de plat şi de banal, fără nici un zvâc.

01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]