Filmul românesc recucerește America
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-romanesc-recucereste-america/

Making Waves: New Romanian Cinema, cel mai longeviv şi important eveniment dedicat promovării filmului românesc peste Ocean, revine în New York pentru cea de-a 12-a ediţie, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2017

Inițiat și organizat de Romanian Film Initiative, în parteneriat cu BAMcinématek și Jacob Burns Film CenterMaking Waves propune o panoramă actuală a celor mai sonore producții cinematografice românești recente, printre care Câini (Bogdan Mirică, 2016), distins cu Premiul FIPRESCI la Cannes și Trofeul Transilvania pentru cel mai bun film la TIFF, Ana, Mon Amour (Călin Peter Netzer, 2017), premiat anul acesta cu Ursul De Argint, și propunerea României pentru Oscar, filmul Fixeur(Adrian Sitaru, 2016).

Noutatea ediției #12 sunt proiecțiile în premieră de la prestigiosul BAMcinématek.

De aproape 20 de ani, BAM este vatra filmului independent, alternativ, documentar sau arthouse în Brooklyn. BAMcinématek promovează atât filme noi, lipsite de distribuție în marile lanțuri de cinematografe sau filme ale artiștilor locali, cât și filme cult și retrospective ale celor mai iconoclaști regizori, de la Luis Buñuel la Chantal Akerman.

Începând cu 2009, programul de la BAMcinématek e completat de BAMcinemaFest, festivalul de film independent care a susținut numeroși artiști tineri, precum Lena Dunham sau Alex Ross Perry.

În cuvintele Corinei Șuteu, președintele festivalului Making Waves„Având deja o reputație excelentă și o platformă serioasă în New York, Making Waves se reinventează în 2017. BAMcinématek e locul ideal pentru a atrage atenția asupra noilor talente, dar și pentru a începe o conversație importantă despre asemănările și deosebirile din industriile de film din România și din Statele Unite.”

Importanța unui astfel de parteneriat e secondată și de Gina M. Duncan (Associate Vice President, Cinema, Brooklyn Academy of Music), care se bucură de faptul că „cinematografia românească continuă să facă valuri la nivel internațional.”

Dedicat în special vocilor noi din filmul românesc, programul de la BAMcinématek va avea loc între 4-7 decembrie și va include thrillerul balcanic Câini, comedia independentă Două lozuri a lui Paul Negoescu, care a luat cu asalt cinematografele din România anul trecut, dar și debutul regizoral în lungmetraj al actorului Emanuel Pârvu, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, dublu premiat în acest an la Festivalul de la Sarajevo pentru cel mai bun regizor, respectiv actor (Șerban Pavlu).

Deoarece din programul BAMcinématek nu putea lipsi o retrospectivă, autorul invitat anul acesta la Making Waves este Anca Damian, o voce unică în peisajul cinematografic românesc, un autor cu o estetică vizuală subtilă și emblematică. Cele două animații multipremiate care i-au adus regizoarei recunoașterea pe plan internațional, Crulic: Drumul spre dincolo și Muntele magic, vor fi proiectate la cinematograful brooklynez alături de cel mai recent film al său, Perfect sănătos.

Cea de-a 12 ediție a Making Waves: New Romanian Cinema continuă să fie găzduită în acest an de Jacob Burns Film Center în Pleasantville, New York, partener tradițional al festivalului încă din 2013.

Programul din cele două spații partenere ale festivalului a fost curatoriat cu atenție, astfel încât la Jacob Burns Film Center se vor putea viziona între 30 noiembrie și 7 decembrie cele mai recente filme ale anului, incluzând Ana, Mon Amour și Fixeur, dar și Breaking News al Iuliei Rugină, extravagantul muzical 6.9 pe scara Richter al lui Nae Caranfil (care va deschide oficial ediția curentă a Making Waves) și comedia dramatică La drum cu tata, regizată de debutanta Anca Miruna Lăzărescu. Filmul documentar este de asemenea prezent la Making Waves, cu Ultimul căldărar (Cosmin Bumbuț și Elena Stancu), distins cu Premiul de Debut la TIFF, și Varză, cartofi și alți demoni (Șerban Georgescu), programul fiind completat cu cel mai premiat scurtmetraj românesc al anului, Scris/Nescris (Adrian Silișteanu), recompensat și el la TIFF 2017.

Printre invitații acestei ediții de festival se numără regizorii Anca Damian, Adrian Sitaru, Iulia Rugină, Paul Negoescu, Emanuel Pârvu și Adrian Silișteanu (prezent la festival și în calitate de director de imagine pentru Fixeur), actorul Anghel Damian (Perfect sănătos) și producătorul Miruna Berescu (Meda).

Majoritatea filmelor proiectate în festival, precum și invitații acestei ediții provin dintr-o generație mai tânără decât cea a vocilor deja consacrate ale Noului Val, motiv pentru care Making Waves întregește seria de proiecții cu un eveniment de networking intitulat Film Industry Talks, destinat unei întâlniri profesionale între noile talente ale filmului românesc și reprezentanți importanți ai industriei de film americane: distribuitori, directori de festival și producători.

Foto: Making Waves – facebook

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.