FITS 2018. Cum a fost?
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2018-cum-a-fost/

A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a reunit în oraşul de pe Cibin 3.300 de artişti şi invitaţi din 73 de ţări, care au prezentat 525 de evenimente în 73 de spaţii de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi. FITS 2018 s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile, în perioada 8-17 iunie, sub tema Pasiune/Passion.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2018

În an aniversar, evenimentul s-a bucurat încă o dată de validarea calității și a renumelui internațional, de această dată prin obținerea Înaltului Patronaj al Președintelui României – Centenar și a Patronajului Alteței Sale Regale Prințul de Wales.

„Sub semnul Pasiunii, 25 de ani am încercat să creștem un festival care era insignifiant și să îl transformăm într-unul dintre cele mai importante din lume. Ați văzut câte trupe și personalități au ajuns și în acest an la Sibiu. Așa cum am promis, nu numai că toate au încântat publicul, dar așteptările au fost depășite. E important acum să ne concentrăm pe evaluarea acestui festival, ca Summit-ul care va veni să însemne o mândrie nu numai pentru Sibiu, dar și pentru România, să punem într-adevăr România acolo unde este locul ei, în zona marelui dialog intercultural”, a declarat Constantin Chiriac la finalul ediției.

Cu siguranţă cea mai complexă parte a organizării acestui festival este în continuare producţia tehnică ce presupune o mobilizare de forţe uriașă, având în vedere dinamica montării producțiilor invitate și condițiile meteo. În total, pentru cea de-a XXV-a ediţie a festivalului, s-au folosit 1400 kg de cărbune, 200 m³ de heliu, 900 m² de mochetă, 250 de garduri, 57 t de contragreutăți, peste 600 unități de reflectoare, proiectoare de lumină și lumini inteligente, 10 pupitre de lumini, 2000 m de cabluri, 500 m de schelă care a fost montată cu ajutorul a 40 de motoare și 60 de boxe. Toate acestea, dar și tonele de decor, au fost manevrate și operate de 115 tehnicieni.

Această ediție a marcat mai multe aniversări și momente emblematice printre care: Centenarul României, 80 de ani de existență a British Council în România, 70 de ani de la înființarea statului Israel, dar și prefigurarea perioadei de schimburi culturale dintre România și Franța din 2018-2019. De asemenea, evenimentul a organizat și găzduit dezbaterea publică „Therme Forum: Teatru și arhitectură”, în cadrul căreia au participat unii dintre cei mai importanți arhitecți și creatori de spații teatrale: Kengo Kuma (Kuma and Associates, Japonia); Louis Becker (Henning Larsen, Danemarca), Eric Bunge (nARCHITECTS, SUA), Nils Fisher (Zaha Hadid Architects, UK), Andrew Bromberg (Aedas, Hong Kong), Maximilian și Daniel Zielinski (Foster + Partners, UK), Jean-Guy Lecat (Franța), dar și reprezentanți ale unor structuri de artele spectacolului emblematice la nivel mondial: Joe Melillo (Brooklyn Academy of Music, SUA), Andrzej Kosendiak (National Music Forum, Polonia), Svanhildur Konradsdottir (HARPA, Islanda) și Annette Mees (Royal Opera House, UK).

Pe o scenă special amenajată în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, prin programul American Democracy Series, Peter Sellars împeună cu Flex Dance Company, au prezentat militarilor NATO prezenți spectacolul „American Dance Show/FLEXN” (foto jos). În cadrul aceluiași proiect, David O’Hare, artist nominalizat la Oscar, a prezentat spectacolul „Iliada”. Această platformă se dezvoltă în cadrul FITS de doi ani, iar organizatorii intenționează să continue programul pentru militari și în cadrul edițiilor viitoare.

Anul acesta, Aleea Celebrităților a fost completată cu șase noi stele, acordate lui Peter Sellars (regizor și coregraf), Hideki Noda (regizor, autor și actor), Wajdi Mouawad (autor, actor și regizor), Ioan Holender (om de cultură, bariton), Mikhail Baryshnikov (actor, coregraf și dansator) și Isabelle Huppert (actriță).

În cadrul Galei Celebrităților 2018 s-au acordat patru premii speciale. Premiul „Iulian Vișa” a fost oferit Alexandrei Badea pentru vocea unică de artist a tinerei generații. Premiul „Virgil Flonda” a ajuns în acest an la Alexandra Maria Lara pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării. Premiul pentru un parteneriat de excepție s-a acordat domnului George Banu, la cea de-a 75-a aniversare a domniei sale, iar Premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție a fost oferit Băncii Transilvania.

FITS 2019 va avea loc în perioada 14 – 23 iunie.

Foto: Paul Băilă

20
/09
/12

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani. Concertul simfonic „In Memoriam Mihaela Ursuleasa” va avea loc […]

20
/09
/12

O expoziţie foto cu titlul „Marin. Fotografii 1908-1940” se va deschide joi seară la Instituto Cervantes din Bucureşti, informează instituţia gazdă, într-un comunicat. Primul eveniment cultural organizat în noul său sediu din centrul Capitalei, expoziţia – care călătoreşte în mai multe centre Cervantes din toată lumea – este realizată în colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias […]

20
/09
/12

La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară: 2.045 m. 1459    – Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor într-un hrisov al lui Vlad Tepeş, domn al Tării Româneşti. 1842    – S-a născut […]

20
/09
/12

Ovidiu Ioncu – Kempes – fostul solist vocal al trupei Cargo, revine alături de trupa Rezident Ex pe scenă, într-un concert care va avea loc vineri, la Arenele Romane din Capitală. Adi Popescu, unul dintre chitariştii trupei şi, totodată, producătorul muzical al acesteia, afirmă că starea de spirit şi energia lui Kempes au rămas neschimbate. […]

19
/09
/12

Marcel Iureş este invitat cu one man show-ul ‘Absolut!”, după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, la Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul ‘Maria Filotti’, gazda evenimentului. Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’ este programat în perioada 6-14 octombrie, iar organizatorii promit […]

19
/09
/12

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]