FITS 2022 prezintă în premieră o secțiune dedicată realității virtuale
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2022-prezinta-in-premiera-o-sectiune-dedicata-realitatii-virtuale/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu prezintă în premieră, în cadrul celei de-a 29 ediţii, o secţiune dedicată realităţii virtuale. 

Un articol de Ziarul Metropolis|21 iunie 2022

„TrioMix”, regia și coregrafia semnate de Gigi Căciuleanu, este un spectacol în care publicul pătrunde efectiv în spațiul de dans, identificându-se cu camera de filmat, pentru că nu există unghi ascuns pentru cel care privește. Creația este un nou mod de a prezenta dansul, în realitatea virtuală. Filmarea stereoscopică în 360 de grade a beneficiat de post-procesarea 3D realizată de Les Ateliers NOMAD, în regia lui Andy Lupu, integrând în lumea virtuală desenele realizate de Gigi Căciuleanu, care au stat la baza coregrafiei.

„O cameră-univers. Un univers cât o cameră. Trei personaje. Două femei. Un bărbat. Trei singurătăți care se întretaie într-o conviețuire de moment. De momente. Fraze ale unei povești pe care fiecare o poate interpreta după voie. După propria înțelegere. În funcție de unghiul de vedere pe care chiar el îl alege…”, spune coregraful Gigi Căciuleanu.

Proiectul este o producție a Gigi Căciuleanu și Fundația Art Production, cu sprijinul JTI. Fiecare reprezentație durează 8 minute.

„Turnul #următorul nivel”, de la Teatrul Basca, în regia lui Alex Mihăescu, este cel de-al doilea spectacol VR din cadrul FITS 2022.

Co-producătorii sunt Administrația Fondului Cultural Național și Centrul de Proiecte Timișoara.

În „Turnul #următorulnivel” folosim metafora Purgatoriului pentru a vorbi cu umor despre demonii care ne bântuie prezentul: epidemie, corupție, atitudini sociale și politice conflictuale în societatea românească, multe dintre acestea provocate de experiențe de viață și de educație diferite. Pe măsură ce personajele urcă în turn pierd contactul cu lumea lor și ajung să realizeze că nu se mai au decât unul pe celălalt. Durata fiecărei reprezentații este de 52 de minute.

Ambele spectacole sunt programate în fiecare zi a Festivalului, în intervalul 24 iunie – 3 iulie, la Centrul Cultural Habitus, în cadrul Micro-Folie. Biletele pot fi achiziționate online pe www.sibfest.ro și de la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară între 24 iunie și 3 iulie 2022, iar tema ediției din acest an este FRUMUSEȚE. Timp de zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.



16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.