★★★★ „Fiul lui Saul”. Sunetul morţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiul-lui-saul-sunetul-mortii/

CRONICĂ DE FILM Se întâmplă rar ca un film de debut să se impună cu atâta forţă cum a făcut-o „Saul fia” („Fiul lui Saul”), al cineastului maghiar László Nemes, fost asistent al celebrului Béla Tarr.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2016

Traseul internaţional al filmului  a început odată cu anunţul surprinzător al includerii sale în 2015 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, nu foarte generoasă cu descoperirile.

A urmat Marele Premiu pe Croazetă, deşi mulţi l-ar fi dorit încununat cu Palme d’or, în locul conjucturalului „Dheepan” al lui Jacques Audiard. Recent, „Fiul lui Saul” a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Iar între cele două recunoaşteri pelicula a avut parte de numeroase alte nominalizări, trofee şi cronici elogioase.

Ruptura extraordinară pe care o propune László Nemes în tradiţia „filmelor despre Holocaust”, un adevărat gen în sine, este estetica provocatoare, una în care miza e dată de inducerea senzaţiei de imersiune în infernul unui lagăr al morţii nazist (Auschwitz-Birkenau).

Pentru asta, László Nemes urmăreşte pe parcursul întregului film un singur personaj – ungurul Saul Ausländer (jucat de poetul şi actorul neprofesionist Géza Röhrig) – membru al unei „echipe” (Sonderkommando) de zeci de prizonieri evrei de mai multe naţionalităţi obligaţi să execute diverse munci la ordinele gardienilor nazişti.

Printre ele, dezbrăcarea şi deposedarea de bunuri a viitorilor gazaţi, curăţatul camerelor de gazare şi aruncarea cadavrelor în cuptoare.

Camera de filmat este aproape nedezlipită de chipul protagonistului, care devine de altfel singurul reper pentru spectator, ultimul semn al vieţii într-un asalt necontenit de orori, într-un coşmar dominat deopotrivă de ordine şi haos.

Procedând astfel, cineastul maghiar se sustrage poziţiei demiurgice – impunătoare şi, în fond, totalitare – a unui narator omniscient, care ar fi implicat o oarecare distanţare faţă de subiect, o contemplare mai detaşată, o autenticitate redusă.

În fond, este vorba de o alegere morală, una în care contează perspectiva limitată a unui singur om, dar care permite o apropiere de realism. Imaginea nu vrea să fie îngrijită, frumoasă, calofilă – importantă este justeţea tratării. Nici urmă de estetism.

Însă László Nemes a anticipat şi riscurile demersului său, cel în care camera pe umăr stă foarte aproape de un protagonist în continuă mişcare  – Saul încearcă să îngroape ritualic, în prezenţa unui eventual rabin, un copil despre care susţine că ar fi fiul său, deşi un prizonier (jucat de actorul maghiar de la Cluj Levente Molnár) sugerează totuşi că acesta nu ar avea niciun băiat.

Prin urmare, aproape tot ce se întâmplă în jurul lui Saul – omniprezenţa disperării şi a morţii – este tratat cu discreţie (atât cât permite o astfel de temă), fără senzaţionalism. Mai exact, în cea mai mare parte a timpului, planurile secunde din cadrele pe care aparatul de filmat le decupează la întâmplare în deplasările lui Saul sunt lăsate flou. Ca şi cum personajul nici nu mai vede ce îl înconjoară.

Iar atunci când camera surprinde inevitabil cadavre, o face fără insistenţă, fragmentar, mai curând conştientă de impactul emoţional colosal al unor astfel de imagini.

Într-un loc în care oamenii devin simple numere strigate la apel, moartea ajunge o banalitate. De aici şi aparenta impasibilitatea de pe chipul lui Saul şi de pe cele ale „colegilor” săi, obişnuiţi cu torturile care le-au devenit viaţă. Toate reperele sunt spulberate într-o astfel de uzină a morţii redată senzorial.

László Nemes mizează însă şi pe forţa teribilă a sugestiei. Tot ceea ce se întâmplă în afara cadrului este mai puternic decât, în plan narativ, căutările lui Saul sau pregătirile de evadare pe care le fac câţiva prizonieri.

Iar acest univers care scapă razei vizuale a spectatorului – restrânsă şi de formatul 1:33 al imaginii, pentru a ghida privirea spre centrul ecranului – este reprodus printr-un vertij de sunete – de la urletele şi focurile de armă ale gardienilor la frânturile de dialog între membrii Sonderkommando şi ţipetele şi bătăile în uşi ale celor trimişi în camerele de gazare.

László Nemes ştie că moartea nu poate fi privită în faţă, că inimaginabilul e imposibil de reprezentat pe ecran, aşa că spectatorul este invitat să reconstitutie singur în minte întregul peisaj insuportabil.

Firul narativ pune totuşi o problemă de credibilitate şi de morală: în ce măsură e justificată sugestia că hotărârea lui Saul – aproape absurdă, date fiind condiţiile –  de a scăpa de la ardere, chiar cu riscul propriei vieţi, cadavrul unui copil din mormane nesfârşite de victime poate funcţiona ca simbol al salvării umanităţii însăşi, prin păstrarea unei ultime urme a ceea ce este omenesc, în faţa disoluţiei totale?

„Fiul lui Saul” este distribuit în România de Transilvania Film şi poate fi văzut în cinematografe începând cu 11 martie

INFO

Saul fia/Fiul lui Saul, Ungaria, 2015

Scenariu: László Nemes, Clara Royer

Regie: László Nemes

Distribuţie: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn

Rating: ●●●●○

24
/10
/13

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete - Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac, str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari. Spectatorii pot face donaţii în obiecte şi pot vedea, printre altele, şi spectacolul „Chutney“.

23
/10
/13

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.

22
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere” este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

22
/10
/13

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013), organizat între 25 octombrie şi 3 noiembrie în Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 2.300.000 de lei.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.