Florin Piersic, de Florii, în spectacolul „Străini în noapte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-de-florii-in-spectacolul-straini-in-noapte/

Actorul Florin Piersic îşi va serba onomastica printr-o reprezentanţie a spectacolului de teatru „Străini în noapte”, de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan, pe 13 aprilie, de la ora 20.00, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2014

 

Pe 13 aprilie, de la ora 20.00, admiratorii îndrăgitului actor Florin Piersic sunt invitaţi la Palatul Naţional al Copiilor pentru a-l revedea evoluând, alături de talentata actriţă Medeea Marinescu, în reprezentaţia de sărbătoare a celei mai apreciate comedii romantice ale momentului, „Străini în noapte”.

Cele două roluri principale, Pierre şi Julietta, jucate pe scenele din Paris de Alain Delon şi Astrid Vellon, au fost aduse în România de Radu Beligan în urmă cu cinci ani şi au fost atribuite celor doi mari actori Florin Piersic şi Medeea Marinescu.

De atunci, spectacolul de teatru „Străini în Noapte”, în regia lui Radu Beligan, înregistrează un succes uriaş în toată ţara, jucându-se de fiecare dată cu casa închisă.

Spectacolul este o comedie romantică cu răsturnări de situaţie, minciună, seducţie şi o lecţie despre modul în care timpul schimbă oamenii.

Pierre este omul care simte că nu a realizat tot ce şi-a propus în viaţă, iar Julietta este femeia care vrea să obţină ce îşi propune, să-şi recapete o parte din viaţa pe care a pierdut-o în tinereţe.

Biletele sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet de la Unirea Shopping Center, Librăria Eminescu (D’Arte Foto), magazinele EuroGsm, de la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor şi online, prin www.vreaubilet.ro, la preţul de 80 de lei.

Foto cu Florin Piersic și Medeea Marinescu – facebook

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.