FNT 2013 – regal teatral la nivel naţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2013-regal-teatral-la-nivel-national/

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

FNT 2013 este organizat, prin tradiţie, de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale Capitalei (deloc numeroase şi cu dotări situându-se, adesea, sub nivelul obligatoriu pentru o metropolă europeană!), precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani, ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării.

22 de spectacole la FNT 2013

O selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi 4 spectacole „atemporale” grupate în secţiunea Focus (dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana excepţionalei actriţe Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica „renumeraţie mică, după buget”, un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut la FNT 2013.

Puteţi vedea aici programul FNT 2013, actualizat pe 17 octombrie

În aceste condiţii, fireşte, va fi alături, într-o secţiune specială a FNT 2013, şi Caragiale, care este mai contemporan cu noi decât oricând.

FNT 2013

Creatori şi teatre în spectacol vor oferi publicului, de-a lungul celor zece zile ale reuniunii, piese vechi şi noi, montări ample şi reprezentaţii „de buzunar”, recitaluri regizorale, scenografice şi, în primul rând, actoriceşti extrem de diverse, având însă în comun, dincolo de nivelul profesional înalt, plăcerea jocului, entuziasmul descoperirii de noi teritorii artistice, bucuria comunicării cu spectatorul.

Performanţa interpretativă individuală sau colectivă, dar şi iniţiativele menite să dinamiteze limitele obişnuite ale statutului de „prestator de servicii culturale” fac obiectul secţiuniide la FNT 2013  intitulate Actorii în prim-plan, iniţiată la ediţia 2011, ca, de altfel, şi cea numită Teatrul de mâine, unde sunt reunite câteva dintre spectacolele celor mai tineri directori de scenă.

Citiţi şi: Mariana Mihuț – Rege şi Bunică la FNT 2013

În sfârşit – dar, desigur, nu pe ultimul loc – secţiunea Legendele scenei documentează, fie şi parţial, într-o formulă revizuită dar la fel de viguroasă ca acum 23 de ani (vârsta festivalului!), un veritabil mit al teatrului românesc de după 1989 – O trilogie antică.

FNT 2013 – un festival plin de evenimente

Spectacolele vor fi „înconjurate”, ca de obicei, de o serie întreagă de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de carte, expoziţii, ateliere. De asemenea, Divanele FNT îşi vor primi oaspeţii cu dulciuri, ceaiuri şi cafele, pentru ca discuţiile serioase despre teatru şi ale lui bucurii şi necazuri să însemne, totodată, şi reconfortantă desfătare levantină.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu (aflată, în această calitate, la ultimul mandat), iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

FNT 2013–  spectacole pe alese.

FOCUS – ARTA ACTORULUI: Mariana Mihuţ

Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Ion Luca Caragiale, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Bucureşti

Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Lear(a) de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

CARAGIALE, INEVITABILUL

Leonida Jam Session, regia: Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Năpasta, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti

O scrisoare pierdută, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

LEGENDELE SCENEI

Troienele după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi

CREATORI ŞI TEATRE ÎN SPECTACOL

Adam şi Eva după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara

Avarul de Molière, regia: László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

Beznă de mină de Csaba Székely, regia: Aba Sebestyén, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Domnul Swedenborg vrea să viseze, scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara

Scene din viaţa insectelor de Karel şi Josef Čapek, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti,

Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Trupa „Liviu Rebreanu”

ACTORII, ÎN PRIM-PLAN

Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul Act Bucureşti

Jurnalul unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB

Povestea soldatului de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica: Igor Stravinski, dirijor: Tiberiu Soare, Teatrul Odeon Bucureşti

TEATRUL DE MÂINE

A douăsprezecea noapte de Wiliam Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare

Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Unteatru Bucureşti

Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti

Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

Foto credit: Adi Bulboacă, spectacolul Conu Leonida față cu redacțiunea TNB, FNT 2013

26
/06
/16

Andrei Șerban montează pentru prima dată un spectacol la Teatrul Odeon din București. „Soldatul de ciocolată” de George Bernard Shaw va avea o serie de repetiții deschise cu public, programate la Sala Majestic pe 1, 2, 3, 5, 6, 7 iulie, la care va fi prezent și regizorul.

26
/06
/16

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariția celui mai recent volum al său la Editura Polirom: „Ea şi El. Biografia unei relaţii”. Alături de autoare, vor fi prezente Virginia Costeschi, Alina Purcaru, Eli Bădică.

25
/06
/16

Miercuri, 29 iunie, ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas Cişmigiu o seară dedicată romanului „Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane. La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Alina Cantacuzino, traducătoarea romanului.

25
/06
/16

Primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Dibuk” de S. Anski, regizat de Chris Simion-Mercurian, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, vor avea loc pe 28, 29 și 30 iunie, la ora 21.00, și vor fi găzduite de Teatrul Mic.

24
/06
/16

"Femme Assise" (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea inițială

24
/06
/16

Al Pacino, actorul în vârstă de 76 de ani, devenit o legendă a cinematografiei americane prin rolurile sale din filme precum "Nașul" sau "Scarface", se numără printre laureații celei de-a 39-a gale anuale a Kennedy Center Honors, cele mai prestigioase distincții culturale din Washington.

23
/06
/16

Am ascultat în ultimul timp mai multe discuri, semnate de nume dintre cele mai importante ale lumii interpretative contemporane. Și mi se pare esențial că fiecare dintre acești mari muzicieni spun prin înregistrările lor și o poveste interesantă pentru oamenii de astăzi; muzica, mai ales muzica clasică, nu este doar un prilej pentru clipe de liniște, ci și un pretext pentru a intra într-un univers destul de îndepărtat de obișnuitul nostru cotidian.

23
/06
/16

Omar Sosa va prezenta la Jazz Night Out cel mai nou disc al său, Ilé, o revenire muzicală la rădăcinile afro-cubaneze, pe scenă fiindu-i alături Leandro Saint-Hill -saxofon și flaut, Childo Tomas- bas și vocal, Ernesto Simson la tobe. Joi, 30 iunie, de la ora 20.00, la Sala Radio.

23
/06
/16

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA”, va avea premiera în Germania la sfârșitul acestei săptămâni. În toamnă filmul va avea premiera în India, în cadrul Jagran Film Festival, în timp ce pe marile ecrane din România „SIERANEVADA” va ruladin 9 septembrie.

23
/06
/16

„A fi umil e o chestie frumoasă. Cred că umilinţa pleacă din generozitate“. - Andi Vasluianu. Unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, având, până în prezent, peste 100 de roluri în film și teatru, împlineşte astăzi 42 de ani

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.