FNTi ediția a II-a, final de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnti-editia-a-ii-a-final-de-festival/

Festivalul Naţional de Teatru Independent ediţia a II-a s-a încheiat duminică, 9 noiembrie. Timp de o săptămână, pe scenele din capitală s-au jucat peste 50 de producţii din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Craiova şi Târgu-Mureş. Juriul festivalului a acordat o serie de distincţii spectacolelor reprezentative pentru mişcarea independentă actuală.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

FNTi  / Ediția a II-a a Festivalului Național de Teatru Independent a avut un caracter aparte, propunându-și să se îndepărteze de ideea clasică de competiție și să fie, în primul rând, o experiență și o sărbătoare a teatrului tânăr.

În același timp, din dorința de a evidenția meritul și caracterul inedit al producțiilor participante, juriul FNTi a acordat duminică, 9 noiembrie, o serie de distincții și mențiuni speciale spectacolelor și artiștilor care au surprins, anul acesta, necesitatea inovării în teatrul independent.

Membrii juriului principal – Coca Bloos, Ana-Maria Nistor, Ioana Moldovan, Cristian Theodor Popescu şi Pompilius Onofrei – au acordat marele premiu FNTi

Carpathian Garden

Carpathian Garden

spectacolului „Trădare” de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican (co-producție Unteatru București, Centrul Cultural „Casa Artelor” și Primăria Sectorului 3), care va fi susținut de către FNTi într-un turneu național.

Pentru secțiunea separată dedicată spectacolelor one-man/woman show, juriul format din Andreea Bibiri, Maria Zărnescu și Cristina Modreanu a acordat distincții producțiilor: „Exercițiu după Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes, cu Iulia Colan, regia Iulia Colan (Compania Teatrulescu, Craiova); „Cinci ore cu Mario” de Miguel Delibes, cu Florina Gleznea, regia Mariana Cămărășan (Unteatru, București); „G.O.D.” de Eric Bogosian, cu Toma Dănilă, regia Marcel Țop (Teatrul LUNI de la Green Hours, București).

FNTiPremiul pentru debut i-a revenit lui Vlad Bălan, pentru spectacolul „Elevator” de Gabriel Pintilei, producție Teatrul Mignon, București, regia Dorin Boca.

Premiul pentru pamflet social a fost acordat producției Godot Cafe-Teatru “Carpathian Garden” de Radu Iacoban, regizat de Radu Iacoban și Tudor Istodor.

Spectacolul “Kampf”, producție Studio M, Sfântu Gheorghe, realizat de Fehér Ferenc, a primit premiul pentru teatru-dans.

Premiul pentru management și strategie artistică le-a revenit Andreei și lui Andrei Grosu, reprezentanții teatrului Unteatru, București. Producțiile Unteatru participante în festival au primit și premiul voluntarilor.

Producției UNATC “I.L. Caragiale” București „Omul-Pernă” de Martin McDonagh, în regia lui Florin Ion Grigoraș, i-a fost decernată distincția trapa de lansare.

Omul Perna

Omul Perna

Premiul mioritic carpato danubiano pontic a fost adjudecat de „Mălăieș în Călcăieș”, producție Frilensăr, Iași, în regie colectivă.

“Advertego”, producție Varoterem Projekt, Cluj-Napoca, regizată de Botos Bálint, a primit distincția pentru versatilitatea convenției teatrale.

Premiul 24 Hour Play, dedicat producțiilor concepute în cadrul workshopului FNTi cu același nume, i-a revenit spectacolului “Interioare delicat mobilate” de Jean Lorin Sterian, în regia lui George Dușu, avându-i în distribuție pe Viorica Vodă, Mihai Niță, Alina Tofan și Adrian Lepădatu.

Juriul acestei secțiuni a fost format din Lia Bugnar, Vlad Massaci și Șerban Pavlu. Godot Cafe-Teatru oferă posibilitatea de finalizare a acestui proiect de spectacol.

Foto: FNTi  – fnti.ro

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.