FOCUS JAZZ, expoziție de fotografie inedită în cadrul Sibiu Jazz Festival 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-jazz-expozitie-de-fotografie-inedita-in-cadrul-sibiu-jazz-festival-2016/

În perioada 21-29 mai, iubitorii de jazz şi nu numai vor putea vizita expoziţia de fotografie Focus Jazz, expoziţie ce prezintă în fiecare an momente unice din istoria de peste patru decenii a festivalului de jazz de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2016

Pentru prima dată, această expoziție tradițională este completată cu lucrări originale realizate special pentru Sibiu Jazz Festival de către artistul fotograf Tibor Jakab. Lucrările colecției Musical Body Sounds vor fi prezentate în premieră în cadrul celei de-a 46-a ediții.

„Crearea colecției “Musical Body Sounds” a fost o nouă provocare pentru mine. Muzică și trup. Sunet și forme. Erotism? Colecția redă dragostea pentru muzică, printr-un simbolic dans erotic dintre corpul femeii și instrumentul muzical”, spune Tibor Jakab.

Expoziția de fotografie are loc la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu și poate fi vizitată în perioada 21-29 mai.
Sibiu Jazz Festival debutează și anul acesta cu tradiţionalul concurs internațional dedicat tinerilor artiști, care se va desfășura în perioada 23-25 mai, la Teatrul Gong. Între 26 și 29 mai, publicul va putea savura recitalurile formațiilor: Modern Art Orchestra (Ungaria), Trio Reijseger – Fraanje – Sylla (Olanda), Sekou Kouyate (Guineea), The Diaspora House (Israel), Dock In Absolute (Belgia, Luxemburg) sau Tangostinato (Italia), precum și serile de jam sessions ce vor fi organizate în diverse locații din oraș.

Mai multe detalii despre artiști, program și bilete pe www.sibiujazz.ro sau pe www.facebook.com/sibiujazz/

Despre Sibiu Jazz Festival
Fondat la începutul anilor ‘70, Sibiu Jazz Festival este considerat unic în România, având în vedere longevitatea, consecvența și numărul impresionant de celebrități ale genului care l-au onorat cu prezența. Este cel mai vechi festival de acest gen din țară și unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume, motiv pentru care Sibiul a fost declarat, încă din anii ’80, „Capitala Jazzului” din România. Pe plan mondial, sunt rare festivalurile de gen, care se pot mândri cu o istorie de peste patru decenii, cand însăși existența acestei muzici abia depășește un secol.

Despre Tibor Jakab
Tibor Jakab a absolvit  New York Institute of Photography în anul 1995 și are o carieră extrem de prolifică. Lucrările sale au fost expuse în peste 50 de țări, pe cinci continente, obținând 865 de premii internaționale, din care 192 medalii de aur. În cei peste 24 de ani de carieră în jurnalism a publicat peste 100.000 de fotografii, ilustrând 1500 de articole în numeroase publicații de prestigiu, printre care The Journal, British Journal of Photography, Foto Spiegel Magazine, Photo Taipei etc.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

10
/10
/16

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

27
/09
/16

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul va avea loc astăzi (marţi), între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.