Formația ucraineană DakhaBrakha se întoarce la TIFF pentru un concert extraordinar
https://www.ziarulmetropolis.ro/formatia-ucraineana-dakhabrakha-se-intoarce-la-tiff-pentru-un-concert-extraordinar/

Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate formaţii din Ucraina, DakhaBrakha (în ucraineana veche, „dă/ia”), se întoarce la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) pentru un concert extraordinar, parte din iniţiativa TIFF For Ukraine.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate formații din Ucraina, DakhaBrakha (în ucraineana veche, „dă/ia”), se întoarce la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) pentru un concert extraordinar, parte din inițiativa TIFF For Ukraine.

Fondată în 2004 la Kiev de regizorul de teatru avangardist Vladislav Troițki, DakhaBrakha își definește stilul ca fiind „haos etnic”/ „ethnic chaos”. Esența muzicii ei vine din folclorul ucrainean, căruia i se adaugă jazz-ul, trance-ul, ritmurile și instrumentele din culturi cu totul diferite – de la cea indiană, la cea arabă și africană. Rezultatul e un spectacol fascinant și original, care va putea fi urmărit la Cluj-Napoca, pe 23 iunie 2022, la Iulius Parc Open Air.

Biletele au fost puse în vânzare online: https://tiff.eventbook.ro/music/bilete-tiff-2022- concert-dakhabrakha

În ultimele luni, DakhaBrakha se află într-un turneu internațional, în care promovează muzica ucraineană și transmite mesaje de pace: „A fost greu să ne părăsim țara, dar suntem aici pentru că suntem artiști. Este foarte important pentru noi să simțim sprijin și solidaritate cu Ucraina, să facem cunoscute în lume muzica și tradițiile noastre în aceste vremuri de război”. DakhaBrakha este formată din Marko Halanevych, Iryna Kovalenko, Olena Tsybulska și Nina Garenetska.

Pentru publicația NPR, show-urile live ale DakhaBrakha sunt „absolut geniale”. Cvartetul DakhaBrakha a lansat șase albume și a cântat inclusiv pe scena The Royal Shakespeare Barbican Theatre din Londra, pentru spectacolul „Macbeth”.

În 2013, la TIFF, DakhaBrakha a acompaniat live proiecția filmului „Earth”/ „Pământ” (1930), capodopera regizorului ucrainean Alexander Dovzhenko (1894-1956). Show-ul lor a fost atât de apreciat de public încât, a doua zi, DakhaBrakha a mai susținut un concert în plus pentru fanii din Cluj, la Casa TIFF.

Formația s-a întors la TIFF și în 2018, unde a electrizat audiența.

În acest an, concertul DakhaBrakha face parte din TIFF for Ukraine, o inițiativă specială care va fi dedicată comunității, dar și cineaștilor ucraineni. Aceasta include proiecții de film ale unor regizori ucraineni, proiecții cu subtitrări în limba ucraineană pentru copii, o zi care va sărbători mâncarea și tradițiile țării, dar și o campanie de donații.

Piesa folk Specially for You, cântată de DakhaBrakha figurează pe coloana sonoră a documentarului „Bucolic” (r. Karol Pałka, Polonia), care va fi proiectat la TIFF 2022, în secțiunea competițională What’s Up, Doc?.

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.