„Fotografii de familie”. Măcel verbal
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotografii-de-familie-macel-verbal/

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Fotografii de familie” (2012), scris şi regizat de Andrei Cohn, este un foarte solid scurtmetraj realizat în estetica realistă. O aparent obişnuită reuniune duminicală de familie degenerează în certuri meschine, asta deşi o dramă ascunsă stă să se întâmple.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 noiembrie 2016

Înainte de „Sieranevada”, pare să fi fost „Fotografii de familie”. Un scurtmetraj din 2012 produs de Mandragora, casa de producție coordondată de Anca Puiu, și scris și regizat de Andrei Cohn, care a lansat în 2015 primul său lungmetraj, apreciatul „Acasă la tata”.

„Fotografii de familie” este un film realizat în estetica realistă consacrată în cinematografia română post-2000 de Cristi Puiu (și care l-a influențat și pe Andrei Cohn). Într-o duminică, doi frați (jucați de doi actori care sunt frați și în viața reală, Lucian Ifrim și Gheorghe Ifrim) vin cu soțiile lor (interpretate de Ioana Flora și respectiv Rodica Lazăr) în casa impunătoare a părinților (Valentin Popescu și Mioara Ifrim), pentru a pregăti vânzarea acesteia (din cauză că riscă să fie retrocedată, dar și pentru că toți cam au nevoie de bani).

O foarte bună parte din film, aparatul o urmărește îndeaproape pe fata cuplului Lucian Ifrim – Ioana Flora, Zoe (jucată de Ileana Puiu, fiica soților Anca și Cristi Puiu), în trecerile sale prin camerele casei (inclusiv prin subsol), în timp ce adulții își văd de treburile lor: bunicul și tatăl fetei măsoară locuința, bunica pregăteșe borcane cu zacuscă în bucătărie, în timp ce mama, unchiul și soția acestuia discută în living.

fotografii-de-familie-play

„Fotografii de familie” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Treptat, apar tot mai multe momente de tensiune care degenerează în certuri meschine, așa cum îi stă bine unei familii adunate la un loc: în special între frați și între membrii celor două cupluri. Asta până când adolescenta dispare temporar, iar toată familia este pe punctul să descopere o dramă până atunci ascunsă de personajul lui Valentin Popescu.

Ca într-o coreografie alertă, aparatul de filmat este mereu în mișcare, trecând, cu o curiozitate firească, de la un personaj la altul, de la o discuție la alta, întărind astfel senzația de real. Camera – iar odată cu ea și spectatorul – devine martor la o reuniune de familie, pusă în scenă cât mai autentic (o autenticitate întărită de excelenta distribuție). O întâlnire a cărei aparentă liniște inițială explodează într-un infern.

Hotărâtoare sunt micile gesturi, reproșurile aruncate cu dezinvoltură, răbufnirile, răfuielile până atunci înăbușite. Dar sensul acestei zbateri familiale în gol, al acestui măcel verbal, este deturnat în final, când totul capătă o încărcătură tragică, asupra căreia spectatorul este lăsat să reflecteze.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.