Ziarul Metropolis vă invită să citiţi un fragment din volumul „Malviniţa. Aşa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.
Un articol de Ziarul Metropolis|12 iulie 2021
O carte cu totul aparte, Malvinița împletește o poveste de epocă despre iubire cu reacțiile și experiențele studenților din vremea noastră. Din scrisori, bilețele și tot felul de însemnări, se conturează povestea Malvinei Engler, o evreică născută la Cernăuți și absolventă de Litere, ajunsă la București în anii 1930. Așezate în ordine cronologică, scrisorile ei și mai ales cele primite de la nenumărații amanți – uneori romanțioase și naive, alteori prozaice și interesate, dar mereu pitorești – îi reconstituie viața amoroasă de-a lungul cîtorva decenii, pînă în anii 1960. În contrapondere, în prezent, la cursul de scriere/comunicare creativă al lui Eugen Istodor de la Facultatea de Litere din București, studenții și profesorul discută cu și despre Malvinița și îi scriu scrisori, alcătuind împreună o poveste în poveste.
MALVINIȚA (fragment)
Marți, 18 Ianuarie 944
Chérie,
M‑ai pus în ambiție și de aceea vreau să‑ți arăt că pot să scriu fără greșeli ortografice, deși nu sunt decât în rezervă ofițer al Armatei Regale Române…
Recunosc însă că este numai un pretext de a‑ți scrie și că adevăratul motiv îl vei descoperi tu mai jos, fiindcă, după câte știu, ești nu numai inteligentă, dar și înțeleaptă.
Așadar, îți plac libertatea și independența. Şi mie‑mi plac. Să fac ce vreau, când vreau și cum vreau. Să nu existe nimeni care, măcar numai prin prezența lui sau numai pentru considerația pe care aș avea‑o față de el, să mă stânjenească sau să mă indispună în ceea ce aș face eu. Fiindcă, deși nu totdeauna facem un lucru rău, în împlinirea unei plăceri sau dorințe de‑ale noastre, totuși se va găsi întotdeauna cineva în apropierea noastră care să spună că n‑am procedat tocmai bine sau, chiar dacă nu spune nimic, îi simțim totuși dezaprobarea prin felul în care ar căuta, eventual, să ne ia apărarea.
Să nu‑mi spună nimeni că bamele, ce mie îmi plac foarte mult, sunt scârboase sau că iubind sau adorând pe cineva cu 15 ani mai mare ca mine nu constituie nicio gravitate, fiindcă nu‑i nimic serios și că sunt numai de‑ale tinereții valuri ce vor trece cu siguranță odată cu vârsta inerentă proverbului: „Tot ce sboară se mănâncă”.
(Toți se cred foarte inteligenți și dotați cu o mare experiență a vieții în a‑ți da sfaturi, uitând totuși cu toții de o prea banală zicală a lui Pitigrilli: „Nu‑mi da sfaturi, pot greși și singur!”.)
Scumpa mea, iubita mea, și eu iubesc libertatea, și nu numai eu, dar toți, toată lumea o iubește. Dar cu toții, iubind‑o prea mult, o depășim. Confundând această dorință supremă de libertate de care dispunem, ne credem îndreptățiți de a interveni și în viața celorlalți, dacă nu în mod imperios, măcar în calitate de buni prieteni, și tocmai atunci când nu suntem deloc chemați sau rugați.
Pentru că, atunci când am fi chemați, dar interesele noastre ar sta în cumpănă, am răspunde spălându‑ne mâinile că „e liber să facă ce vrea”.
Îți mai spun încă o dată că și mie îmi place libertatea. Dar, tocmai fiindcă‑mi place și am iluzia că o am, renunț la ea din toată inima mea, de dragul tău, iubito. Şi renunț la ea nu fiindcă mi‑ai cere‑o tu: renunț, fără să‑mi dau seama, pentru ochii tăi.
În fond nici nu știu dacă într‑adevăr renunț cu ceva la ea, pentru că, dacă aș presupune că tu m‑ai iubi, ai face și tu la fel și atunci nu ne‑am mai da seama dacă într‑adevăr am renunțat amândoi la libertate sau dacă, iubindu‑ne, n‑am renunțat întru nimic la ea și ne tolerăm numai reciproc și inconștient libertățile noastre, care într‑un anumit punct s‑ar încălca. […]
Eu nu te‑am considerat niciodată altfel decât ca o ființă superioară tuturor celorlalte, indiferent de calitățile și defectele pe care le‑ai avea, ci pentru simplul motiv de a te fi numit încă din prima seară „Chérie”. Şi ți‑am spus așa știi de ce? Fiindcă și atunci, ca și acum – te iubesc.
Andrei
Eugen Istodor este jurnalist, absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost senior editor al publicației Cațavencu, săptămînal incomod, devenită din 1992 Academia Cațavencu, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămînalul Cațavencii. A colaborat cu Cotidianul și cu Dilema veche și este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic la Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere. De același autor la Editura Polirom: Viețașii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieții mele (2007), Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012) și Cațavencii și tribul lor (2018).
