Franco Nero, invitat special la Festivalul Internațional de Film București
https://www.ziarulmetropolis.ro/franco-nero-invitat-special-la-festivalul-international-de-film-bucuresti/

Invitatul special al celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti este iconicul actor italian Franco Nero, care se va întâlni cu publicul cinefil în ultimele trei zile de festival.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2015

Franco Nero s-a născut pe 23 noiembrie 1941, iar primul său rol principal, Django, din filmul cu același nume al lui Sergio Corbucci (1966), l-a catapultat spre faimă la vârsta de 25 de ani, asigurându-i un loc în galeria de eroi ai spaghetti western-urilor, galerie dominată de protagoniști puternici, misterioși și cu sete de gloanțe.

Cel mai recent rol cunoscut spectatorilor este cel al lui Amerigo Vessepi din reinterpretarea marca Quentin Tarantino, Django Unchained.

Franco Nero, pe bună dreptate, este unul dintre cei mai eclectici actori din „vechea gardă”, activând în nenumărate genuri și subgenuri cinematografice de la spaghetti western, la filme de acțiune, la drame, la arthouse, la polizzioteschi, horror și comedii.

În 1967, în timp ce filmau pentru Camelot, Franco Nero și Vanessa Redgrave au devenit un cuplu.

După mai mulți ani de relație – în urma căreia s-a născut Carlo Gabriel Nero (scenarist și regizor) – și o despărțire de peste trei decenii, cei doi s-au căsătorit în 2006.

La București, Franco Nero va putea fi văzut în filmul Nymph, regizat de Milan Todorovic, autorul primului film cu zombies din istoria Serbiei: Zone of The Dead (2009).

În 2014, Nymph a fost prezentat la Brussels International Fantastic Film Festival, Film4Frightfest, Grossman Fantastic Film and Wine Festival și la Sitges, în secțiunea Midnight X-Treme.

Proiecția din cadrul București IFF va avea loc și în prezența regizorului.

Foto: Franco Nero – cinemagia

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.