FTW – un spectacol de teatru independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/ftw-un-spectacol-de-teatru-independent/

FTW este un spectacol de teatru independent, realizat de Bogdan Georgescu şi în care joacă Andreea Eşanu, Andrei Ioniţă şi Sînziana Nicola.

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2013

FTW este un spectacol de teatru independent, realizat de Bogdan Georgescu şi în care joacă Andreea Eşanu, Andrei Ioniţă şi Sînziana Nicola.

Fiecare reprezentație va fi urmată de o discuție cu publicul, pornind de la spectacol, despre statutul de independent, despre freelance versus angajat, corporație versus comunitate și posibilitatea creării unei rețele a spațiilor de teatru independente din România, spații cu un concept și demers artistic asumat, manifest, implicat.

Cristina Modreanu declara în Act Art Magazine despre FTW  „…statutul de independent, așa cum a apărut el în teatrul de la noi, odată cu «generația milenară», deriva dintr-o alegere a libertății, nu dintr-o libertate impusă de context și de condiții. Statutul de independent (inițial identificat prin adjectivul «alternativ», mai folosit în alte culturi, cum ar fi cea poloneză, de exemplu) ar trebui să presupună o etică și o estetică proprii și să exprime vocea critică a artiștilor care și-l asumă.”

Teatrul independent se transformă prin FTW

Cristina Modreanu mai spune: „să fii independent de sistem nu înseamnă să funcționezi în paralel cu acesta, trăgând cu ochiul la el și dorindu-ți, de fapt, să fii inside. Înseamnă să-ți exersezi vocea critică față de sistem, contribuind prin mijloace artistice la avansarea unor idei capabile să producă schimbare (fie în plan social, fie în plan artistic, fie – ideal – în ambele). Dacă sistemul e îndeajuns de deschis încât să admită critica și să aprecieze formele creative în care a fost ea formulată, preluând spectacolele fără să le cenzureze, atunci cu atât mai bine. Dar dacă nu, nu.”

FTW

Scenă din spectacolul FTW

Iulia Popovici nota pentru Observatorul Cultural: „Acesta ar putea fi un spectacol despre corporatişti şi viaţa lor (nu neapărat interioară). Unora ar putea să le trezească amintiri despre cazul de acum cîţiva ani, al tinerei moarte de prea multă muncă într-o multinaţională.

De fapt, FTW e un spectacol despre un anume tip de raportare la propria viaţă şi despre o anume etică. O etică a comunităţii şi a comunitarismului, venind din partea unei echipe de artişti care, în ultimii ani, a lucrat preponderent în zona teatrului comunitar şi decide acum să se reinventeze artistic.”

Programul spectacolelor

2.11. – CHIȘINĂU – TEATRUL SPĂLĂTORIE – ora 19.00 //

3.11. – IAȘI – TEATRU FIX – ora 19.00 //

5.11. – TÂRGU MUREȘ – TEATRUL ARIEL – ora 19.00 //

6.11. – CLUJ – FABRICA DE PENSULE – ora 19.00  //

8.11. – BUCUREȘTI – GALERIA 26  – ora 19.00 //

9.11. – CRAIOVA – TEATRULESCU – ora 19.00.

 Info:

Intrarea este liberă, pe bază de rezervare la adresa [email protected] sau la sediul fiecărui spațiu în care spectacolul va fi prezentat.

Foto credit: Tudor Lucaciu, FTW

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.