„Fuocoammare”. Marea se cutremură
https://www.ziarulmetropolis.ro/fuocoammare-marea-se-cutremura/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Fuocoammare”, documentarul italianului Gianfranco Rosi care a câştigat Ursul de Aur în acest an la Berlinale, este unul din marile filme ale momentului – un portret deopotrivă tandru şi dureros al lumii pe care o trăim.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 octombrie 2016

Laureat al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin în acest an, „Fuocoammare” este al cincilea film de nonficțiune pe care îl realizează Gianfranco Rosi, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăzneți regizori italieni.

În 2013 el câștiga un alt mare premiu, Leul de Aur la Veneția, cu „Sacro GRA”, un documentar despre oamenii care locuiesc în jurul șoselei de centură a Romei. În 2010 realiza „El Sicario, Room 164”, un documentar care are în centru un singur personaj: un asasin al mafiei drogurilor din Mexic, pus să descrie în detaliu mecanismul înfricoșător al infracțiunilor și crimelor.

În „Fuocoammare”, Gianfranco Rosi tratează una dintre cele mai mari probleme ale momentului: valul de imigranți cu care se confruntă Europa. Un subiect a cărui greutate inerentă este contrabalansată prin descrierea în manieră observațională a vieții unor italieni simpli, într-un portret ce amintește, prin forță și sinceritate, de capodopera lui Luchino Visconti despre pescarii din Sicilia, „La terra trema” („Pământul se cutremură”, 1948).

În demersul său, regizorul a înregistrat zeci de ore și a petrecut numeroase luni pe insula Lampedusa, principalul loc pe unde imigranții africani intră în Italia și, implicit, în Europa, după călătorii periculoase pe mare, în bărci improvizate și suprapopulate. Voiaje care inevitabil duc la îmbolnăvirea sau moartea multora dintre acești oameni care fug zilnic de sărăcia și conflictele din țările lor de origine.

Gianfranco Rosi urmărește cu răbdare și profundă înțelegere întregul proces de salvare a imigranților de către navele Marinei italiene: de la primele semnale audio pe care le transmit, de foarte multe ori noaptea, cei care conduc ambarcațiunile venite dinspre Africa, la recuperarea efectivă a pasagerilor, verificarea medicală și înregistrarea lor în centre speciale.

Iar membrii echipelor de intervenție – din rândul cărora care se remarcă doctorul de pe insulă, cel care examinează starea de sănătate a imigranților sau confirmă decesul lor, încărcându-se astfel cu suferința a mii de victime – sunt arătați nu ca salvatori eroici, ci ca oameni care știu că meseria și datoria lor sunt să îi ajute pe imigranți.

Această tratare documentaristă care trece cu mult dincolo relatările de presă evită senzaționalismul, deși nu lipsesc imagini cu oameni în mare suferință sau chiar pe moarte. Însă Gianfranco Rosi evită patetismul și manipularea. De aici vine și forța extraordinară a documentarului, lipsit de comentariu – din acumularea lentă de senzații pe care le induce spectatorului.

Conștient de încărcătura emoțională a temei și de riscurile pe care le implică, regizorul italian obține un echilibru prin prezentarea unor momente din viața unui băiat și a familiei sale, locuitori ai insulei. Băiatul, extrem de carismatic, este urmărit la școală, în timpul liber (singur sau cu prietenii), dar și împreună cu familia – un tată pescar și bunicii.

Simplitatea modului de a trăi al localnicilor nu pare perturbată de tragediile care au loc zilnic în apropierea lor. Băiatul învață să devină pescar ca tatăl său, să cunoască marea, aceeași mare în care mor sute sau mii de imigranți în fiecare an.

Gravitatea situației victimelor este contracarată prin optimismul sugerat de viitorul care îl așteaptă pe băiat. În fond, viața de pe insulă merge mai departe, neschimbată. La fel cum suferința va fi mereu aproape. În redarea acestor adevăruri implacabile, emoționante, stă măreția filmului.

Montajul elegant, care sugerează un echilibru între viață și moarte, contrastul dintre fragilitatea oamenilor și grandoarea peisajelor naturale și durata nici prea scurtă, nici apăsător de lungă a cadrelor fac din „Fuocoammare” un film perfect calibrat.

Rating: ●●●●●

În „Fuocoammare”, Gianfranco Rosi tratează una dintre cele mai mari probleme ale momentului: valul de imigranți cu care se confruntă Europa.



18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.