„Fury”, cu Brad Pitt, închide Festivalul de Film de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/fury-cu-brad-pitt-inchide-festivalul-de-film-de-la-londra/

Lungmetrajul „Fury”, de David Ayer, va fi proiectat, în premieră, pe 19 octombrie, la gala de închidere a Festivalului de Film de la Londra, unde vor fi prezenţi actorul Brad Pitt şi regizorul peliculei.

Un articol de Liliana Matei|16 august 2014

Cu o acţiune care se petrece la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul „Fury” spune povestea unui sergent american (Brad Pitt) cu mare experienţă în luptă. Împreună cu echipajul său de cinci oameni, sergentul Wardaddy conduce un tank Sherman, supranumit „Fury”, şi pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigaşă, care ar trebui să dea ultima lovitură forţelor armate ale Germaniei naziste.

Clare Stewart, directorul Festivalului de Film de la Londra, a descris acest lungmetraj de război ca fiind „o realizare cinematografică răsunătoare”, care va aduce evenimentului de anul acesta „o încheiere monumentală”.

„Domeniile Oxfordshire şi Bovingdon Airfield din Hertfordshire au fost casa noastră timp de 12 săptămâni, anul trecut, aşadar să prezentăm filmul la premiera europeană este pentru noi ca o reîntoarcere acasă”, a spus regizorul David Ayer.

„Sunt încântat că primii care vor vedea filmul în Europa sunt spectatorii de la festival”, a completat acesta. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Shia Labeouf, Logan Lerman şi Michael Pena.

Festivalul de Film de la Londra va debuta pe 8 octombrie, în deschiderea evenimentului londonez fiind proiectată pelicula „The Imitation Game”, un alt lungmetraj al cărui subiect este situat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care îl prezintă pe actorul Benedict Cumberbatch în rolul matematicianului Alan Turing, scrie Mediafax.

Foto din „Fury“ – captură film

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.