-->

Future’s Past: Expoziția fascinantă a celebrului Sven Marquardt, la Lights ON în Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/futures-past-expozitia-fascinanta-a-celebrului-sven-marquardt-la-lights-on-in-timisoara/

Timişoara va fi gazda unei expoziţii cu totul speciale, semnată de Sven Marquardt, devenit celebru pentru fotografiile şi instalaţiile artistice care explorează conceptele de identitate, societate, dar şi pentru rolul său de bouncer al renumitului şi selectivului club de muzică techno – Berghain – din Berlin.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2023

Expoziția din Timișoara este o călătorie vizuală captivantă în trecut și prezent și, totodată, promite să fie un moment de referință al festivalului Lights ON România, oferind o combinație captivantă de imagini și peisaje sonore. Expoziția va fi deschisă între 1 și 12 octombrie.

Sven Marquardt este o figură iconică în lumea vieții de noapte din Berlin și un renumit bouncer al celebrului club Berghain. Cu fața acoperită de tatuaje și piercing-uri, Marquardt este cunoscut pentru selectivitatea sa riguroasă în a permite accesul în club, dar și pentru talentul său în domeniul fotografiei și artei vizuale. Cu origini în estul Berlinului, trecutul său în Germania de Est adaugă o dimensiune distinctă și influențe artistice profunde în cariera sa eclectică.

Contraste puternice, emoții pe măsură în arta lui Marquardt

Fotografiile alb-negru din seria EastSIDE a lui Marquardt, cunoscute pentru contrastul profund dintre lumină și umbră, prind viață sub îndrumarea vizuală expertă a lui Jonas Meyer. Utilizarea intenționată a efectelor puternice de lumină-întuneric subliniază talentul artistic al lui Marquardt și pune în evidență individualitatea corpurilor, posturilor și fețelor din fotografiile sale.

Una dintre caracteristicile definitorii ale operei lui Marquardt este selecția meticuloasă a subiecților săi, care provin în principal din cercul său de prieteni, fiind, majoritatea colegi și cunoștințe.

De-a lungul întregii sale cariere, Marquardt s-a simțit atras de indivizii care ies în evidență și sunt în afara normelor sociale, fie în subteranele artistice ale Berlinului de Est din anii ’80 – unde și-a început cariera – fie în Berlinul reunificat începând cu anul 2000. Subiecții săi emană, de fiecare dată, încredere în sine și exprimă esența libertății, chiar și în fața adversității.

Future’s Past de la Timișoara are loc la Flora / The Lighthouse, în locul cunoscutului restaurant timișorean Flora – un spațiu reinventat, reînviat, cu un impact cultural semnificativ pentru Timișoara. The Lighthouse servește ca fundal perfect pentru expoziția „Future’s Past”, cu atmosfera sa abandonată și uniformă subliniind explorarea trecutului și prezentului. În cadrul festivalului de night-art, protagoniștii nocturni ai lui Marquardt ies în evidență, creând o conexiune perfectă între momentul prezent și trecut.

Cine este Sven Marquardt?

Lucrările fotografice ale lui Sven Marquardt au făcut senzație în numeroase expoziții la nivel mondial, începând cu anul 2015, lăsând o amprentă indelebilă în orașe precum Berlin, Belgrad, Sydney și New York City. Operele sale au fost cerute de instituții prestigioase, precum Goethe Institut din Germania, cu multiple rezidențe artistice în mai multe țări.

Viziunea sa creativă s-a extins și asupra colaborărilor cu reviste precum Interview, Sang Bleu și L’Uomo Vogue, precum și cu branduri de modă de renume, cum ar fi Hugo BOSS, Levi’s, ITEM m6, Baldessarini, Liebeskind și G-Star.

Mai mult, Marquardt este lector la Școala de Fotografie Ostkreuz din 2015 și a fost și unul dintre lectorii invitați la Polimoda, Institutul Internațional de Design și Marketing de Mod din Florența, în anul 2019.

Vernisajul expoziției Future’s Past are loc pe 1 octombrie, de la ora 22:00, iar expoziția va fi deschisă pentru public până pe 12 octombrie. Future’s Past reprezintă o oportunitate de a fi martorii fuziunii dintre artă, cultură și istorie prin ochii unui artist cu adevărat remarcabil, într-un loc emblematic din Timișoara. Mai multe detalii se află și aici.

Lights ON – The Night-Art Festival, începe pe 29 septembrie, la Timișoara și promite să transforme orașul într-unul feeric, care scoate cultura în stradă la ceas de seară. Mai multe detalii despre evenimentele din cadrul festivalului găsești aici.

05
/04
/23

ARCUB, Institutul Francez și Goethe-Institut își unesc forțele pentru o expoziție-eveniment, care aduce laolaltă fotografie, pictură, sculptură, obiect, instalație audio și video, artiști din Germania, Japonia, Franța, Italia și România: 𝙐𝙉𝘿𝙀𝙍 𝙏𝙃𝙀 𝙃𝙊𝙐𝙎𝙀. 

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.

29
/03
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a treia expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere universul vizual al artistului Emanuel Chiriac. Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București.

28
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în promovarea artei contemporane și a peste 500 de materiale video originale (interviuri, documentare, no comment, expoziții) pe canalul YouTube, se lansează premiul Modernism.ro Award 2023, un trofeu de colecție, unicat, acordat în funcție de preferințele și vizualizările publicului.

27
/03
/23

În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, Uniunea Artiștilor Plastici din România așteaptă publicul la multe evenimente din țară: expoziția „El Camino” (fotografii de Călin Piescu), sculptură la Galeria de Artă din Ploiești și picturi semnate de Aurelian Broască (la Constanța).

23
/03
/23

MoBU anunță Târgul Internațional de Artă București, eveniment care va avea loc în perioada 19-28 mai a.c. la Romaero Băneasa. Organizatorii au pregătit un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu 22.000 de metri pătrați la interior și în exterior, din care aproape 5.500 mp sunt spațiu expozițional dedicat exclusiv galeriilor și artiștilor participanți.

23
/03
/23

Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat luna aceasta un nou proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare se va petrece pe parcursul acestui an în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.