Gabriel Croitoru cântă pe vioara lui George Enescu, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-croitoru-canta-pe-vioara-lui-george-enescu-la-sala-radio/

Aţi ascultat vreodată vioara de colecţie pe care cânta George Enescu?  Dacă nu aţi avut încă ocazia, nu trebuie să pierdeţi concertul susţinut vineri, 12 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, de violonistul GABRIEL CROITORU, alături de Orchestra Naţională Radio şi sub bagheta dirijorului de talie internaţională NICOLAE MOLDOVEANU.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2018

Gabriel Croitoru a obţinut, din anul 2008 (prin concurs), dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

De această dată, Gabriel Croitoru va interpreta Concertino pentru vioară şi orchestră, semnat de compozitoarea Carmen Petra Basacopol. Născută în 1926, la Sibiu, artista și-a completat studiile absolvite la Universitatea Națională de Muzică din București la Paris, obținând doctoratul în muzicologie la Sorbona.

Este laureată a premiilor UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), a Premiului Academiei Române și a obținut Diploma de Onoare la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim (Germania). Între cele 80 de opusuri semnate de Carmen Petra Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat.

În programul serii de la Sala Radio veți mai asculta Uvertura Otello – semnată de compozitorul ceh Antonín Dvořák și Dansuri simfonice – Rachmaninov, ultima lucrare a compozitorului rus. Create la New York, Dansurile Simfonice au avut premiera absolută în 1941, în interpretarea cunoscutului ansamblu Philadelphia Orchestra, căruia partitura i-a fost dedicată.

În 2017, pe scena celebrei Opere Regale din Londra (Royal Opera House) – Covent Garden, coregraful britanic Liam Scarlett a creat o coregrafie pe partitura lui Rachmaninov.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, NICOLAE MOLDOVEANU este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.

Nicolae Moldoveanu

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a.

A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Gabriel Croitoru – Virgil Oprina

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

04
/03
/15

Duminică, 29 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu vor cânta la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Suflet în culori” – concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

04
/03
/15

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare și mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentații - toate vândute deja integral.

03
/03
/15

Spectacolul "Femeia, eterna poveste", în care vor fi reunite refrene nemuritoare, în interpretări mai vechi sau mai noi - romanţe, tangouri celebre, muzică de petrecere, cântece vechi româneşti -, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş.

03
/03
/15

Miercuri, 4 Martie, în Sala Mare a Ateneului Român, la orele 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, şi pianistul Andrei Licareţ vor susține un concert cu un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach.

27
/02
/15

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional și se va derula pe parcursul întregului an,.

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.