Gabriela Adameșteanu debutează în Germania cu romanul ,,Drumul egal al fiecărei zile”
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriela-adamesteanu-debuteaza-in-germania-cu-romanul-drumul-egal-al-fiecarei-zile/

În perioada 12-15 martie, Gabriela Adameşteanu va fi prezentă atât la Leipzig, cât şi la Berlin în cadrul a patru evenimente organizate cu ocazia apariţiei în limba germană a romanului ,,Drumul egal al fiecărei zile”.

Un articol de Andrada Văsii|12 martie 2013

În perioada 12-15 martie 2013, Gabriela Adameșteanu va participa la Berlin și Leipzig la patru evenimente dedicate apariției în limba germană a romanului Drumul egal al fiecărei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag, la Editura Schoffling din Frankfurt, în traducerea lui Georg Aescht. Evenimentele sunt organizate și susținute de Editura Schoffling, Literaturhaus din Berlin, Forumul Romano-German și Institutul Cultural Român din Berlin. Drumul egal al fiecărei zile este primul volum al Gabrielei Adameșteanu tradus în Germania.

În Berlin, romanul va fi prezentat marți, 12 martie, ora 20.00, la sediul Literaturhaus (director Ernest Wichner), în prezența redactorului de carte, Sabine Baumann, și a autoarei. Moderatorul întâlnirii va fi Georg Aescht.

Miercuri, 13 martie, la ora 18.30, la sediul Ambasadei României din Berlin, Gabriela Adameșteanu și Doina Ruști vor sustine o lectură publică din cărțile recent apărute în limba germană, alături de traducătorii acestora.

În Leipzig, Drumul egal al fiecĂrei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag va fi prezentat publicului joi, 14 martie, la ora 18.00, la sediul naTo. International literature, și vineri, 15 martie, începând cu ora 11.00, la Cafe Europa, în prezența autoarei. Moderatoarea discuției va fi Sabine Baumann, iar traducătoarea – Eva Ruth Wemme. Cu prilejul ambelor prezentări, vor avea loc și lecturi publice din ediția germană a romanului.

Drumul egal al fiecărei zile a apărut la Cartea Românească în 1975 și a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România și premiul Academiei Române.

Reeditat în România de cinci ori (1979, 1992, 2004 și 2008 – la Editura Polirom), a mai fost publicat în franceză (Gallimard), italiană (Cavallo di Ferro) și bulgară (Balkani). Versiunea franceză, aparută în 2009 sub titlul Vienne le jour, în traducerea lui Marily Le Nir, a fost nominalizată la premiul „Jean Monnet” pentru Literatură Europeană.

Gabriela Adameșteanu excelează în descrierea intruziunii politicului în viața intimă. Vienne le jour amestecă cu abilitate cronica istorică și povestea unei educații sentimentale și politice. Adameșteanu reușește să ne facă să simțim aproape fizic promiscuitatea sufocantă, nevoia vitală de singurătate, cu accente care o amintesc pe Virginia Woolf. Un frumos portret de femeie în pragul maturității, asupra căreia planează umbra mașinariei totalitare. (Le Monde)

Magistral compus, romanul ni se înfățișează ca un fel de tablou monocrom, cenușiu. Subtilitatea privirii autoarei, capacitatea ei de a face simțită o apăsare intimă îl cruță pe cititor de plictiseala pe care monotonia descrisă ar putea-o genera. Dimpotriva, prin forța evocatoare pe care o atinge, Gabriela Adameșteanu face din Letiția mai mult decât un personaj – un mit. Cel al opresiunii care nu-și rosteste numele, oriunde s-ar instala. (Le Matricule des Anges, iulie-august 2009)

Cu o luciditate pe alocuri feroce, însă mereu temperată de sensibilitatea sa participativă, autoarea disecă impulsurile, temerile, ambițiile, sentimentele, acțiunile unei femei autentice, pentru a schița, cu o precizie chirugicală a gândirii și delicatețe a exprimării, portretul coerent, sincer și literar al unui suflet pe care ar fi reductiv să-l numim doar „feminin” – pentru că Letiția Branea suntem noi toți, orice om care își caută propriul drum și își dorește cu încăpățânare să trăiască și să iubească, în ciuda durerii și fricii. (La Stampa)

Principala notă a romanului Gabrielei Adameșteanu, Drumul egal al fiecărei zile, este aceea de revoltă a unei adolescente împotriva unei lumi provinciale, cu ritualuri ce nu pot fi schimbate, absolut previzibilă, în care nu-și poate găsi locul. Studiile universitare par să-i împlinească visul de a trăi în metropolă (București), unde posibilitățile de aventură sunt multe. Totuși, orașul vrăjit ascunde multe pericole, iar perspectivele libertății par destul de restrânse: protagonista este controlată, ținută la distanță din cauza situației familiale, care o face suspectă in ochii multora. (Alias, supliment cultural al ziarului Il Manifesto)

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).