GAIȚELE – la Teatrul Național Iași, după 33 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaitele-la-teatrul-national-iasi-dupa-33-de-ani/

Una dintre cele mai cerute şi mai apreciate piese din dramaturgia românească, „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, revine la Teatrul Naţional Iaşi după 33 de ani, într-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr (coincidenţă sau nu, în cel de-al 33-lea an al angajării sale la Naţionalul ieşean). Premiera va avea loc pe 11, 12 ianuarie, la ora 19:00, la Sala Mare.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2020

Regizorul Ovidiu Lazăr abordează acest text aflat de ceva timp în „portofoliul său de intenții”,  alături de o echipă artistică valoroasă, excelent aleasă: actorii Mihaela Arsenescu Werner, Tatiana Ionesi, Irina Răduţu Codreanu, Andreea Boboc, Mălina Lazăr, Livia Iorga, Georgeta Burdujan, Dumitru Georgescu, Daniel Busuioc, Horia Veriveş, Diana Roman, Oana Sandu, Ioan Ursulescu, Radu Grăjdeanu, Bogdan Ionescu, Ştefan Neagu, scenografa Alina Dincă Pușcașu și asistenții de regie Alice Moisă și Matei Lazăr.

Despre întâlnirea cu acestă piesă și despre construcția spectacolului, Ovidiu Lazăr mărturisește:

„Textul lui Kirițescu pune indirect în discuție una din metehnele incurabile ale românilor: ignorarea diferenței dintre familie și clan. Familia se bazează, se construiește și se menține pe sentimente reale, asumate, trăite, pe relații autentice, responsabile, firești, de ajutor reciproc, pe răbdare și pe toleranță. Clanul are ca reguli esențiale interesul și supraviețuirea pe cont propriu.

Tot sistemul de personaje, de relații și de situații din GAIȚELE stă pe terenul mereu mișcător, perfid și păstos al CLANULUI, înțeles ca matrice formală de a trăi doar pentru tine, prin tine și cu tine ca unic aliat împotriva celorlalți.

Spectacolul are două planuri vizibile: unul al «gaițelor», stabile, devorante, înțepenite într-un trecut continuu care înseamnă prezent doar pentru ele, pe care și-l consumă jucând cărți, bârfind, certându-se, făcând și desfăcând intrigi uneori ieftine și agresive, cu adevărat primejdioase alteori. Își anexează sau vor să își anexeze, tropăind de implicare, terenuri, case, obiecte, rude, oameni…

Celălalt plan este cel al tinerilor care fie că luptă din răsputeri să aibă o viață personală într-un context ostil (Margareta), fie că nu își află rostul și locul în perimetrul dizolvant al clanului (Mircea Aldea), fie caută să se regăsească după ce s-au rătăcit prin vămile destinului (Wanda), sau care, pur și simplu, se opun nonșalant și fățiș «gaițelor» (Zamfira).

Cele două planuri se suprapun, se intersectează, se opun unul altuia, se agresează, și din toate aceste coliziuni cu scântei și/sau armonii aparente se naște râsul amplu, plânsul surdinizat, viața însăși…

Am construit câteva teme/motive care intervin ritmat pe parcursul acțiunii: cearta care izbucnește brusc, constant, intens, neprevestită de nimic și care este, de fapt, un «modus vivendi» al clanului Duduleanu; cortegiul funerar care trece sau care se întoarce, mereu altfel, pentru că la urma urmei, morți sau vii, oamenii sunt și vor rămâne diferiți; telefonul care sună intempestiv, insistent, persistent, ca o chemare… și încă alte câteva teme/motive care potențează ritmurile acestei comedii cu accente dramatice și o fac adevărată, dinamică, actuală…”

De-a lungul anilor, în rolul Anetei Duduleanu din „Gaițele”, la Teatrul Național, au fost distribuite nume sonore ale scenei ieșene de teatru: Marioara Davidoglu, în montările din anii 1948 și 1957, Margareta Baciu, în 1972, Virginia Raiciu, în ´87, iar în spectacolul lui Ovidiu Lazăr, actrița Mihaela Arsenescu Werner, societar al Naționalului ieșean, care, acum 33 de ani, interpreta magistral rolul Margaretei.

Anul acesta, actrița Gergeta Burdujan, Froilen în „Gaițele”, împlinește 35 de ani de teatru; spectacolul este un moment fericit de marcare a acestui parcurs remarcabil al carierei sale.

Următoarea reprezentație va avea loc pe 23 ianuarie, ora 19:00, Sala Mare.

Foto: Odin Moise

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

03
/02
/15

Duminică, 8 februarie 2015, de la ora 20:00, , la Sala Mică a Naționalului bucureştean, iubitorii teatrului pot vedea spectacolul ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru.

03
/02
/15

Primul concert din februarie susţinut de Orchestra Naţională Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”.

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.