Gala Hop în Pod face istorie la Historia
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-hop-in-pod-face-istorie-la-historia/

Gala Hop in Pod se va desfăşura între 26 octombrie şi 1 noiembrie în podul barului La Historia din Bucureşti (str. Sf. Dumitru nr 3.) Spectacole zilnice, prezentate de actorii câştigători ai Galei Tânărului Actor de anul acesta, încep la ora 21.00.

Un articol de Judy Florescu|18 octombrie 2013

Gala Hop in Pod se va desfășura între 26 octombrie  și 1 noiembrie în podul  barului La Historia din București (str. Sf. Dumitru nr 3.) Spectacole zilnice, prezentate de actorii câștigători ai Galei Tânărului Actor de anul acesta, încep la ora 21.00. Aflaţi care este programul complet al evenimentului!

Gala Hop in Pod vine în întâmpinarea generației tinere de actori și își dorește să facă posibilă întâlnirea talentelor profesioniste, aflate la început de drum, cu marele public din Capitală.

Gala Hop in Pod este o inițiativă a actorului Marius Manole, care făcut parte din juriului Galei Tănărului Actor; proiectul este susținut de Oana Pellea, care a fost președintele juriului Galei Tânărului actor și de directorul artistic al galei, regizorul Radu Afrim.

„Am vrut cu tot dinadinsul ca și cei din București să vadă tot ce am văzut noi acolo la Costinești. Pe noi ne-a bucurat foarte tare și sper să se bucure și publicul din București. Sunt actorii noștri tineri, foarte tineri, sunt viitorii mei colegi, și cred că merită atenție, ca dup-aia să nu ne mai plângem că nu avem o generație care vine în spate și că vai – Doamne iartă-mă! – nu mai avem actori tineri buni. Avem actori tineri buni și chiar vă rog să veniți să-i vedeți la Gala Hop in Pod!”

Marius Manole

Gala Hop in POD

Tinerii actori de la Gala Hop in Pod

Dintre actorii care au câștigat premii la Gala Tânărului Actor de la Costinești, la București vor juca următorii:

Anghel Damian, câștigător al premiului Revistei Yorick și premiului Festivalului Comediei românești festCO, pentru rolul din „Bucăţi” de Lia Bugnar, precum şi pentru întruchiparea actorului Tom Hanks.

Ruxandra Maniu, câștigătoare a premiului Ștefan Iordache, marele premiu al Galei, precum și a premiului publicului, pentru rolul din „Râs nervos” de Christopher Durang şi personificarea Lianei Mărgineanu în rolul Kastrabanca din filmul „Câtă speranţă”.

Emoke Pal, câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță, secțiunea individual, pentru rolul din propria sa compoziţie „A dragon in my mind”, precum şi pentru întruchiparea actriţei Nicole Kidman.

Citiți și: GALA HOP 2013 Asaltul creativ al unei supergeneraţii de actori

Aida Avieriței, de asemenea câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță, secțiunea individual, pentru rolul din „De ce fierbe copilul în mămăligă”, după Aglaja Veteranyi, precum şi pentru întruchiparea Lizei Minnelli.

Dumitru Georgescu, câștigător al premiului pentru cel mai bun actor, pentru rolul din propria sa compoziţie, „Gabriel”, precum şi pentru întruchiparea lui Elvis Presley.

Dumitru Georgescu la Gala HOP

Dumitru Georgescu a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Gala HOP 2013

Ioan Paraschiv, de asemenea câștigător al premiului pentru cel mai bun actor pentru „A fi sau a nu fi bufon”, colaj de texte după Matei Vişniec, F.M Dostoievski, A.P. Cehov şi William Shakespeare, precum şi pentru întruchiparea lui Dorel Vişan în rolul „Gardianul Dumnezeu” din fimul „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Alexandra Caras, câștigătoare a premiului special al juriului Premiul Sică Alexandrescu, pentru „Salome”, după o idee de Charles M.Lee, precum şi pentru întruchiparea actriţei Marlene Dietrich.

Ionuț Toader a obținut premiul publicului pentru cel mai bun actor, pentru rolul Kalosin din „O anecdotă provincială” de Alexander Vampilov, precum şi pentru întruchiparea lui Rowan Atkinson.

Simona Arsu, câștigătoare a premiului pentru prestanță și rostire scenică pentru rolul Boogie din „Pisica verde” de Elise Wilk, precum şi pentru întruchiparea actorului Sacha Baron Cohen din filmul „Borat”.

Simon Arsu a câștigat premiul

Simona Arsu a câștigat premiul pentru prestanță și rostire scenică la Gala HOP 2013

Cristian Iorga, câștigător al premiului Teatrului Național Timișoara pentru „Colateral Oedip” de Mihai Ignat, precum şi pentru personificarea lui Rowan Atkinson.

Amalia Huțan, câștigătoare a premiului Amza Pellea pentru cea mai bună actriță pentru rolul Medeea Redux în „Bash. O trilogie contemporană” de Neil LaBute, precum şi pentru întruchiparea actriţei Samantha Morton.

Octavian Costin, câștigător al premiului Amza Pellea pentru cel mai bun actor, pentru rolul Steve din „Aproape” de John Cariani, precum şi pentru întruchiparea lui Tom Waits.

Ilona Brezoianu, câștigătoare a premiului Timică, pentru rolul Rhonda în „Aproape” de John Cariani, precum şi pentru întruchiparea Patriciei Kaas. Spectacolul Aproape (Almost Maine) va fi spectacolul de închidere a Galei Hop in Pod.

 Prima zi, la Gala Hop in Pod

„Pisica Verde” de Elise Wilk, cu care se deschide Gala Hop in Pod, a obținut premiul pentru cea mai bună trupă de actori (Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan), precum și premiul Ziarului Metropolis, și premiul publicului la categoria cel mai bun spectacol.

Programul complet al Galei

Sâmbătă, 26 octombrie

ora 21.00 „Pisica Verde“, de Elise Wilk, cu Anghel Damian, Irina Antonie, Diana Roman, Andrei Cătălin, Georgiana Vișan, Rareș Andrici. Regia: Cristi Juncu

Duminică, 27 octombrie

ora 21.00 – Simona Arsu – Boogie, Pisica Verde, de Elise Wilk
ora 21.15 – Ruxandra Maniu – Râs nervos, de Christopher Durang
ora 21.30 – Ionuţ Toader, monolog surpriză

Luni, 28 octombrie

ora 21.00 – Alexandra Caras – Salome (după o idee de Charles M. Lee)
ora 21.15 – Ioan Paraschiv – A fi sau nu fi bufon – colaj de texte- Matei Vișniec, Dostoievski, Cehov, Shakespeare
ora 21.30 – Emoke Pal – A dragon in my mind, de Emoke Pal

Marţi, 29 octombrie

ora 21.00 – Melania Rusu – România e o ţară ARO, de Medeea Iancu
ora 21.15 – Aida Avieriţei – De ce fierbe copilul în mămăligă (după Aglaja Veteranyi)
ora 21.30 – Amalia Huţan – Medeea Redux, Bash. O triogie contemporană, de Neil LaBute

Miercuri, 30 octombrie

ora 21.00 – Dumitru Georgescu – Gabriel, de Dumitru Georgescu
ora 21.15 – Cristian Iorga – Colateral Oedip, de Mihai Ignat
ora 21.30 – Andrei Cătălin – monolog surpriză
ora 21.45 – Camelia Pintilie – Oleanna, de David Mamet

Joi, 31 octombrie

ora 21.00 – Octavian Costin, monolog surpriză
ora 21.15 – Anghel Damian – Bucăţi, de Lia Bugnar
ora 21.30 – Alexandra Apetrei – Doris, Fata din mătase artificială (de Irmgard Keun)

Vineri, 1 noiembrie

ora 21.00 – „Aproape“, de John Cariani, cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Anca Markos, Alexandru Mustățea. Regia: Andreea Vulpe

ora 22.00 – Personaje celebre – Actorii își imită idolii

INFO

Pentru informații suplimentare și rezervări la spectacolele Gala Hop in Pod, sunați la 0722 626 043.

Foto: Adi Bulboacă

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Ultima săptămână a lunii aprilie aduce pe scena Operei Naționale București titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal precum „Nabucco" de Giuseppe Verdi, „La Bohème" de Giacomo Puccini, „Raymonda" de Alexander Glazunov și „La Traviata" de Giuseppe Verdi, dar și o seară de lieduri intitulată „Moşteniri muzicale" închinată compozitorului Marțian Negrea.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

„E cool să fii pe COOLsound” a avut loc la CREART (Teatrelli), miercuri, pe 19 aprilie. Una dintre noile direcții de dezvoltare anunțate ale COOLsound este promovarea reprezentanților așa-numitei Generații Z, viitori artiști, absolvenți ai facultaților de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflați la început de carieră sau care încă își caută drumul.