Gala Muntelui 2020: Sportivii anului 2019, premiați la Alpin Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-muntelui-2020-sportivii-anului-2019-premia%c8%9bi-la-alpin-film-festival/

Gala Muntelui, evenimentul anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanţa românească în domeniul sporturilor montane, ajunge anul acesta la cea de-a 5-a ediţie.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2020

Pe 29 februarie, de la ora 14:00, sportivii care au înregistrat cele mai mari succese în 2019 vor fi aplaudați și recompensați pentru reușitele lor în cadrul unei ceremonii găzduite de Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni. Unul din premii va fi acordat  în memoria alpinistului Zsolt Török, căruia Alpin Film Festival îi dedică în acest an întreaga ediție.

Cu sprijinul Clubului Alpin Român, AFF va propune la această ediție un nou format al Galei, oferind premii pentru cele mai importante performanțe din: alergare montană, parapantă, mounatin bike și nu în ultimul rând alpinism. Și în acest an, Federația Română de Alpinism și Escaladă va premia la Bușteni sportivii anului 2019. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, Federația Română de Orientare va premia un sportiv care s-a remarcat cel mai mult în 2019 la acest capitol.

Un premiu special îi va fi acordat în premieră meteorologului George Porancia, de la staţia meteo de la Vârful Omu, care trăiește de 36 de ani la 2.500 de metri altitudine. În cadrul aceleiași ceremonii, Jandarmeria Montană va acorda o distincție specială pentru cea mai importantă performanță în alpinism înregistrată de un Jandarm montan.

Două filme documentare excepționale despre alpinism vor face deliciul publicului prezent la Gala Muntelui după decernarea marilor premii. De la ora 16:00, spectatorii vor urmări Age of Ondra (r. Josh Lowell, Zachary Barr, Peter Mortimer), despre  Adam Ondra, considerat cel mai bun alpinist din lume. După ce a cucerit câteva dintre cele mai dificile rute de pe întreg mapamondul, Ondra împinge acum limitele umane, antrenându-se pentru noi recorduri care îi vor asigura locul în istoria ascensiunilor.

La polul opus, de la ora 17:00, pe marele ecran din Bușteni va rula, tot cu intrare liberă, multi-premiatul documentar 4 ani în 10 minute (r. Mladen Kovacevic). Realizat din imagini surprinse pe casete video în urmă cu 18 ani, filmul documentează ascensiunea primului sârb pe Everest. Visul său de aventură nu a culminat cu un urlet victorios, dezvăluie un citat din jurnalul său, dar a sfârșit într-un țipăt al învinsului. Țesut cu imagini enigmatice, extrase filmate din jurnalul protagonistului, peisaje nepământești, personaje enigmatice și circumstanțe periculoase, documentarul premiat în 2018 la Sarajevo vorbește despre limitele capacităților umane.

Accesul la Gala Muntelui, dar și la proiecțiile filmelor, este gratuit, în limita locurilor disponibile.

ALPIN FILM FESTIVAL (AFF) – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației montane, va avea loc  în perioada 24 februarie – 1 martie la Brașov, Bușteni și Predeal. Programul complet al celei de-a 5-a ediții Alpin Film Festival va fi disponibil în curând pe https://alpinfilmfestival.ro/.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.