Gala Premiilor Gopo: cea mai importantă seară dedicată filmului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-gopo-cea-mai-importanta-seara-dedicata-filmului-romanesc/

Marţi seară, 27 martie, în Sala Mare a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, va avea loc cea de-a 12-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment anual dedicat celebrării succeselor cinematografiei române.

Un articol de Liliana Matei|22 martie 2018

Evenimentul care răsplătește anual performanța din filmul românesc va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, dar și online pe premiilegopo.ro și cinepub.ro.

Prezentatorul evenimentului va fi, pentru al treilea an consecutiv, actorul Alexandru Bogdan.

Printre cei care vor urca pe scenă pentru a înmâna mult-râvnitele statuete Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, se regăsesc artiști consacrați precum Gheorghe Visu, Dorel Vișan, Simona Bondoc, Manuela Hărăbor, Marius Florea Vizante, Pavel Bartoș, Oana Sârbu, dar și tineri actori ca Nicoleta Hîncu, Mihai Smarandache, Paul Cimpoieru, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu, Dana Rogoz, Ela Ionescu, Florentina Năstase sau Dana Marineci.

Alex Bogdan

Pe lângă cele mai așteptate trofee ale serii – Cel mai bun film, Cel mai bun regizor – oferit de Banca Transilvania, Cel mai bun actor într-un rol principal – oferit de Audi, Cea mai bună actriță într-un rol principal – oferit de Aqua Carpatica, Cel mai bun documentar – oferit de Auchan, sau Premiul pentru Machiaj și Coafură – oferit de MAC Cosmetics România și Premiul pentru Cele mai bune costume – oferit de Cellini -, din programul serii nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actorilor George Mihăiță și Vladimir Găitan de Primăria Municipiului București prin Arcub, și Premiul pentru Întreaga Activitate – acordat actriței Sanda Toma și oferit de Apa Nova București, precum și operatorului de imagine și producătorului Ion Marinescu. Premiul Special îi va fi înmânat criticului și istoricului de film Bujor T. Rîpeanu.

Premiul Publicului pentru producțiilor autohtone cu cel mai mare succes la box-office în 2017 va merge către producțiile “Octav” (regia Sergiu Celibidachi) și “Ghinionistul” (regia Iura Luncașu).

Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, a adunat cele mai multe nominalizări (15) la Premiile Gopo 2018, urmat în clasament de “6,9 pe scara Richter”(r. Nae Caranfil) și “Aniversarea”(r. Dan Chișu) – 8 nominalizări, “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer), “Breaking News” (r. Iulia Rugină) și “Fixeur”(r. Adrian Sitaru) – 7 nominalizări.

Pe cine pariați în acest an la Gopo? Citiți aici pronosticurile Ziarului Metropolis!

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Național București, Babel Communications și Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Foto: Ionuț Dobre

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.