Gala „Tinere talente 2012”, la Biblioteca Nationala a Romaniei
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-tinere-talente-2012-la-biblioteca-nationala-a-romaniei/

Un număr de 28 de tineri artişti sprijiniţi pe parcursul acestui an de Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR ) au evoluat, luni seară, în cadrul Galei „Tinere talente 2012”, la Biblioteca Naţională a României.  În cadrul galei, principesa Margareta a înmânat diplomele „Tinere talente” celor 28 de artişti din domeniile artelor plastice şi muzicii […]

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2012

Un număr de 28 de tineri artişti sprijiniţi pe parcursul acestui an de Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR ) au evoluat, luni seară, în cadrul Galei „Tinere talente 2012”, la Biblioteca Naţională a României. 

În cadrul galei, principesa Margareta a înmânat diplomele „Tinere talente” celor 28 de artişti din domeniile artelor plastice şi muzicii clasice, bursieri ai Fundaţiei în acest an.

După un moment intitulat „Arta într-o prezentare de modă”, au evoluat în faţa publicului numeros prezent la eveniment flautista Oana Leonte, violoniştii Mihai Alexandru, Ioana Olteanu, Irina Barbu şi Mircea Dumitrescu, pianiştii Denisa Mirică şi Mladin Nicon, soprana Diana Alexe, mezzo-soprana Cosmina Stancu şi ansamblul instrumental „Tinere talente 2012” dirijat de Alex Mija, bursieri FPMR în secţiunea muzică.

În program au figurat lucrări de Jacques Ibert, Leonard Bernstein, Antonio Vivaldi, Giulio Caccini, Wolfgang Amadeus Mozart şi o primă audiţie românească semnată de Sebastian Androne, pe versuri de Diana Alexe.

O expoziţie de pictură şi grafică cu lucrări ale tinerilor bursieri FPMR, deschisă luni seară, în holul central al Bibliotecii Naţionale a României, va putea fi vizitată până pe 3 decembrie.

În anul 2012, bursierii FPMR la arte plastice au fost: Andreea Bădescu, Amina Burloiu, Ionel Carasca, Teodora Chiroşcă, Cătălina Florescu,Teodora Gavrilă, Vlad Iosif, Ilinca Lăzărescu, Raluca Măndiţa, Alina Marinescu, Marta Popescu, George Pricope-Galan, Darian Popescu.

La muzică, au figurat ca bursieri ai FPMR: Diana Alexe, Sebastian Androne, Irina Barbu, Norela Costea, Mircea Dumitrescu, Andrei Ioniţă, Oana Leonte, Alexandru Mihai, Alexandru Ionuţ Mija, Denisa şi Georgiana Mirică, Nicon Mladin, Ioana Elisabeta Olteanu şi Cosmina Stancu.

Răspunzând unor întrebări adresate de presă la finalul festivităţii, Principesa Margareta şi-a exprimat speranţa că acest proiect, început cu o sponsorizare a zece tineri, va continua ajungând să fie un proiect naţional care va reuni 100 de bursieri.

Principesa a declarat că se bucură că a trăit toţi aceşti ani în România şi a văzut transformările ei subliniind că în acest moment România este o altă ţară faţă de cea pe care a găsit-o la sosire aici, iar proiectele FPMR se adresează unei noi generaţii.

Înfiinţată în 1990, FPMR este una din organizaţiile neguvernamentale de elită care contribuie la dezvoltarea societăţii civile din România.

Fundaţia dezvoltă şi susţine programe care îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale copiilor, tinerilor, familiilor şi vârstnicilor aflaţi în dificultate, stimulează solidaritatea între generaţii şi crează o punte de comunicare între copii, tineri şi vârstnici, contribuie la creşterea capacităţii instituţionale a organizaţiilor şi instituţiilor care lucrează cu copii şi vârstnici şi cultivă creativitatea şi talentul local.

FPMR lucrează cu organizaţii, instituţii, companii naţionale şi internaţionale, dar şi cu firme mici şi mijlocii, în scopul de a reuni resursele, abilităţile şi talentul oamenilor din mai multe domenii de activitate, urmărind să stimuleze voluntariatul şi să inspire spiritul comunitar în comunităţile în care se implică.

Programul „Tinere Talente” susţine şi promovează tineri artişti talentaţi din familii cu venituri mici, care nu-şi pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale şi financiare. În acest an, FPMR a oferit 28 de burse de studiu, pentru 14 muzicieni şi 14 artişti plastici.

Sursa: Agerpres

26
/07
/23

O actriță care vorbește despre frică și despre lupta cu ea, despre șoapte timbrate și despre organul ei preferat de gândire: inima, într-un interviu sub formă de alfabet care o deslușește delicat și în profunzime: Antoaneta Cojocaru.

25
/07
/23

Pregătirile pentru Analogue Festival 2023 sunt în toi. Peste exact o lună, pe 25 august, pe platoul Făget de lângă Mioveni, vom da startul celei de-a doua ediții a festivalului, care propune publicului evadarea în natură și muzică. Anul acesta, pe lângă deja mult-așteptatele ridicări cu balonul cu aer cald sau activările-surpriză ale sponsorilor și partenerilor, organizatorii și-au propus să transforme locul într-un uriaș board game.

25
/07
/23

Această ediție a revistei Teatrul azi și-a dedicat accentele unui univers special al scenei: teatrul de animație, privit ca un act artistic mereu în transformare, în expansiune, nuanțat cultural, ideatic și estetic. Fiind o primă abordare amplă a acestei zone artistice în paginile revistei, coordonatorii acestui dosar, criticii de teatru Irina Zlotea și Octavian Szalad au ales să păstreze un profil general, dedicat actualității teatrului de păpuși și marionete din România și din lume.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Joi, 27 iulie, începe cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest, care pentru 4 zile transformă orașul într-un centru performativ ce adună trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României. Festivalul aduce în Râmnicu Vâlcea nume sonore din lumea teatrului, precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Anca Sigartău, Cristi Martin și mulți alții.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

23
/07
/23

Explorată, reconstruită din amintiri și închipuiri vârsta de aur rămâne un timp la care te întorci în gând, ca să scapi de prezent. Dar și ca să-l înțelegi. O invitație în copilăria scriitorului portughez, recompensat în 1998 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.