Gangnam Style a schimbat politica Google
https://www.ziarulmetropolis.ro/gangnam-style-a-schimbat-politica-google/

Succesul hitului „Gangnam Style” al artistului sud-coreean Psy, care are peste 2,1 miliarde de vizualizări pe platforma online de partajare de videoclipuri Youtube, a forţat compania Google să schimbe sistemul de contorizare a afişărilor, după atingerea numărului maxim care putea fi înregistrat.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2014

Cântecul „Gangnam Style” a fost lansat de artistul sud-coreean Psy în iulie 2012, iar videoclipul a cucerit curând lumea, cu ajutorul platformei Youtube, coregrafia artistului devenind rapid un adevărat fenomen cultural.

Clipul video a avut atât de mult succes, încât chiar şi personalităţi din lumea politică şi lideri mondiali au copiat mişcările artistului sud-coreean, videoclipul fiind primul din istorie care a depăşit un miliard de vizualizări pe internet.

La doi ani şi jumătate de la lansarea piesei, videoclipul a continuat să stabilească recorduri, depăşind recent 2,1 miliarde de vizualizări.

Succesul piesei a forţat compania Google, care deţine platforma Youtube, să schimbe algoritmul de contorizare când clipul a atins numărul de 2.147.483.647 de afişări, aceasta fiind valoarea maximă pe care sistemul informatic o poate afişa, folosind un sistem pe 32 de biţi.

Google a anunţat, într-un articol publicat pe blogul oficial al companiei, că, atunci când Youtube a fost creat, nimeni nu şi-a imaginat că un videoclip va ajunge să fie vizualizat de atât de multe ori. „Dar asta era înainte de a-l fi întâlnit pe Psy”, a spus compania, care a precizat că a schimbat algoritmul de contorizare, trecând la unul pe 64 de biţi, a cărui valoare maximă ce poate fi afişată în dreptul vizualizărilor unui videoclip este 9.223.372.036.854.775.808.

Când numărul maxim al vechiului algoritm a fost atins, niciun utilizator al Youtube nu a remarcat că algoritmul de contorizare nu mai funcţiona pentru videoclipul lui Psy. Utilizatorii au putut urmări imaginile în continuare, dar afişările nu mai puteau fi contorizate peste valorea maximă.

Pentru a marca evenimentul, Youtube a instalat o opţiunea inedită. Utilizatorii care urmăresc videoclipul pot poziţiona cursorul peste numărul de vizualizări, iar cifrele încep să se schimbe rapid şi aparent fără sens.

Foto: Gangnam Style – captură Youtube

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.