Gao Xingjian, laureatul Nobel în anul 2000, la Polirom.
https://www.ziarulmetropolis.ro/gao-xingjian-laureatul-nobel-in-anul-2000-la-polirom/

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iaşi, ca invitat special al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2017

Scrise în anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspiră din fragilitatea vieţii, a iubirii şi din puterea obsedantă a memoriei.

În „Templul Desăvîrşitei Compasiuni”, teama acută, cu origine misterioasă, a povestitorului umbreşte fericirea delirantă a unei excursii în luna de miere. În „Crampe”, un bărbat scapă ca prin urechile acului de înec, dar descoperă uimit că nimeni nu i-a simţit lipsa.

Povestitorii lui Gao Xingjian se plimbă ca într-un vis pe aleea senzaţiilor şi a memoriei. (The Boston Globe)

În „Accidentul”, un autobuz loveşte un biciclist; apoi, ca într-un film, urmările haotice ale accidentului se pierd în liniştea unui colţ de stradă şi toată lumea pare să ignore cele abia petrecute. În fabula care dă titlul volumului, povestitorul încearcă „să se despovăreze de dorul de casă”, dar se trezeşte pierdut într-un labirint al amintirilor din copilărie, în care secvenţele şi persoanele narative se amestecă, în care ea devine pe nesimţite tu, într-un vertij al fluxului conştiinţei.

Peste tot sînt prezente portrete psihologice covîrşitoare, cu speranţe nerostite şi frici care trădează prezenţa nesfîrşită a trecutului în viaţa personajelor.

Gao Xingjian şi-a petrecut mare parte a carierei căutînd o limbă literară şi o formă care să fie în acelaşi timp modernă şi tradiţională, cu alte cuvinte, o voce care să însemne ceva mai mult decît o reinterpretare a modernismului occidental. Gao a încercat să obţină acest efect combinînd relaxarea structurală specifică literaturii chineze tradiţionale cu obsesia stilistică occidentală pentru subiectivitate şi înstrăinare. (The Guardian)

Cu detalii precise şi sugestii discrete, O undiţă pentru bunicul meu e cea mai bună carte de proză a lui Gao Xingjian apărută pînă acum în traducere. (Kirkus Reviews)

Gao Xingjian s-a născut în 1940, pe 4 ianuarie, în provincia chineză Ganzhou. Fiu al unei actriţe amatoare și al unui funcţionar bancar, el are de mic acces la lumea literelor şi a teatrului. În 1962 îşi termină studiile de filologie în limba franceză la Departamentul de limbi străine al Universităţii din Beijing.

În anii ’70, în timpul revoluţiei culturale, publică povestiri şi eseuri în reviste literare chineze, dar şi lucrări adunate în volum: Eseu despre arta romanului modern (care a născut o polemică aprinsă despre „modernism”), cartea de povestiri Un porumbel numit Cioc Roşu, o Antologie de piese de teatru şi cartea de eseuri În căutarea unei forme moderne a reprezentării dramatice.

În 1986, piesa Celălalt mal îi este interzisă şi nimic din ce va scrie apoi Gao Xingjian nu va mai putea fi văzut pe scenă. În 1987 părăseşte China şi se stabileşte în Franţa ca refugiat politic.

În 1989, după apariţia piesei Fugarii, este declarat persona non grata de regimul chinez şi tot ce a scris va fi interzis. Va mai publica, printre altele, romanele Muntele sufletului şi Biblia unui singur om şi volumul de proze O undiţă pentru bunicul meu. În 2000 i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură.

Foto: Gao Xingjian – Polirom

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

24
/10
/17

Romanul „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (traducere din limba engleză de Vali Florescu), a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2015. Kazuo Ishiguro a primit în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/10
/17

În perioada 20-28 octombrie are loc a patra editie a HomeFest. Nouă zile în care bucureştenii se pot bucura de spectacole neconvenţionale de teatru sau dans, de lecturi, concerte şi performance-uri.

20
/10
/17

Cartea „O undiță pentru bunicul meu” (traducere din limba chineză de Irina Ivașcu) de Gao Xingjian (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000) a fost publicată la Editura Polirom, în 2017.

16
/10
/17

M-am întors de la Iași, de la cel mai mare festival de literatură și traducere din partea noastră de Europă, cu un voluminos bagaj de amintiri și cu un la fel de voluminos bagaj de cărți. O săptămână mai târziu, amintirile se împletesc în mintea mea cu fragmentele literare. Las aici un scurt colaj.

15
/10
/17

Una dintre cele mai interesante apariții editoriale ale toamnei, „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, semnată de Andrew Scull, sociolog şi istoric al medicinei, a fost publicată la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”.

13
/10
/17

Romanul „Arhipelagul altei vieți” (traducere din limba franceză de Daniel Niculescu) a fost publicat la Editura Polirom în 2017.

13
/10
/17

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu și ar putea, cu ajutorul inteligenței artificiale, să dezvolte o nouă formă de conștiință colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare "Codul lui Da Vinci". Romancierul american a făcut aceste declarații la Târgul de Carte de la Frankfurt unde își promovează noul său roman, "Origin".

09
/10
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți.