Garana Jazz Festival, editia 22, intre 12 si 15 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/garana-jazz-festival-editia-22-intre-12-si-15-iulie/

Gărâna Jazz Festival anunţă cea de-a 22-a ediţie care va avea loc între 12 şi 15 iulie, în judeţul Caraş-Severin. Cu un public internaţional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munţi, va găzdui patru zile de concerte şi experienţe muzicale dedicate pasionaţilor de jazz.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2018

Sunete, voci și instrumente din Coreea, Suedia, Cuba, Italia, SUA, Franța, Israel, Germania și Norvegia fac parte din line-up-ul ediției cu numărul 22. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate începând de astăzi pe www.garana-jazz.ro/bilete/ sau www.bilete.ro.

Un nou super-grup și-a făcut apariția pe scena mondială de jazz. Trei stele ale jazzului scandinav – pianistul norvegian Bugge Wesseltoft și suedezii Dan Berglund la contrabas și Magnus Öström la baterie – au pus de curând bazele unui trio de excepție. Gărâna Jazz Festival are bucuria de a găzdui unul dintre primele concerte ale trioului Rymden.

Unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei și cel mai efervescent pianist al generației sale revine în România cu o prezență specială la Gărâna. Roberto Fonseca aduce pe scenă cel mai nou album, ABUC, care explorează originile jazz-ului din Cuba, „Tierra Santa”. Pentru că muzica lui Fonseca trebuie trăită cu aceeași pasiune cu care este cântată, seara de sâmbătă e dedicată contrastelor – american jazz, world music, bolero și son cubano într-un singur concert mult așteptat.

Solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate și improvizație, va fi prezentă pe scenă alături de chitaristul suedez Ulf Wakenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Youn Sun Nah, voce cunoscută la festivalurile din toată lumea, își va promova în premieră albumul lansat în 2017, She Moves On.

Apreciat pianist italian al ultimului deceniu, Kekko Fornarelli va fi prezent pe scena Gărâna Jazz Festival alături de membrii trioului cu care în martie anul acesta a lansat un nou album – Abaton. După concertul extraordinar găzduit de Gărâna Jazz Festival acum 3 ani, organizatorii propun publicului o altă întâlnire specială cu Stefano Battaglia Trio.

Pianistul Stefano Battaglia, contrabasistul Salvatore Maiore și bateristul Roberto Dani reușesc să ofere ascultătorilor prezenți la concertele lor o experiență intensă și complexă, greu de șters dintre amintiri. Aceștia par să construiască, de la un concert la altul, un limbaj doar al lor, marcat de o amprentă emoțională puternică și o stilistică originală.

Rymden (Wesseltoft_Berglund_Öström) 5co

Multiplu premiat al ECHO Jazz, trompetistul și pianistul german Sebastian Studnitzky va prezenta publicului din Poiana Lupului proiectul său KY-organic, rezultatul căutărilor lui artistice din ultimii ani și titlul ultimului său album, lansat în 2017. Sub titulatura KY, muzicianul a dezvoltat de-a lungul a 6 ani un proiect valoros ce conține straturi și sonorități diverse, precum și experimentări melodice.

Studnitzky combină virtuozitatea la pian cu sunetul aparte al trompetei, iar compozițiile sale au o claritate și o tonalitate învăluitoare, fiind, în același timp, sofisticate. Improvizații inspirate, armonii indie pop, ritm și romantism, toate definesc un stil distinct cu priză la publicul avizat de jazz.

Kekko Fornarelli

Trei muzicieni europeni cu personalități puternice și complementare vor cânta la Gărâna sub numele BANDES ORIGINALES.Violoncelistul francez Vincent Courtois și saxofoniștii Daniel Erdman (Germania) și Robin Fincker (Franța) aduc la viață cel mai recent album, o experiență muzicală cinematică, inspirată de muzica de film creată de aceștia. Va fi o călătorie liberă și riguroasă în lumea cinemaului cunoscut de noi, un soi de reverie muzicală foarte personală.

Violonistul polonez Adam Baldych vine la Gărâna alături de grupul norvegian Helge Lien Trio și saxofonistul Tore Brunborg, cu noul album ”Brothers”, menit să celebreze amintirea fratelui său.

La ediția 2018, concertele Gărâna Jazz Festival se vor desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani.

Foto: Garana Jazz Festival – facebook

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.