Gaudeamus 2013 – Peste 40.000 de vizitatori în primele trei zile
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2013-peste-40-000-de-vizitatori/

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 din Bucureşti a fost vizitat în primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atât publicului larg, cât şi profesioniştilor, dar şi de noutăţile editoriale cu care s-au prezentat expozanţii în acest an.

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2013

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 din Bucureşti a fost vizitat în primele trei zile de peste 40.000 de persoane, atrase de evenimentele adresate atât publicului larg, cât şi profesioniştilor, dar şi de noutăţile editoriale cu care s-au prezentat expozanţii în acest an.

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 – Carte de învăţătură, care se desfăşoară de miercuri până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, cuprinde peste 600 de evenimente.

Acestea se desfăşoară la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie – şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă.

Oferta editurilor la această ediţie Gaudeamus este bogată. La standurile acestora, vizitatorii pot găsi cărţi la reducere şi, totodată, pot participa la evenimentele de lansare ale unor volume semnate de autori români consacraţi.

Gabriel Liiceanu a fost prezent la această ediţie Gaudeamus cu două lansări. Sâmbătă, de la ora 13.00, a fost lansat  volumul „Dragul meu turnător”, în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu şi a lui Gabriel Liiceanu, iar, de la 14.30, a fost lansat „Jurnalul de la Păltiniş”, ediţie aniversară, în prezenţa lui Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu,Sorin Mărculescu şi Gabriel Liiceanu.

Andrei Pleşu a lansat volumul „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, la eveniment participând, pe lângă autor, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea.

De asemenea, ieri, la standul editurii Curtea Veche a avut loc lansarea volumului „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, la care participă principesa Margareta, principele Radu, Iren Arsene şi Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Gaudeamus 2013 – ultima zi de lansări

Azi, de la ora 12.00, la standul Dacia, Cristian Tudor Popescu va lansa o nouă carte, „Filmar”, care abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producţiile cinematografice şi viaţa reală, între personaje de film şi persoane publice, dar prezintă şi filme mai vechi şi mai noi, actori, regizori, festivaluri şi premiile oferite în cadrul acestora.

Totodată, azi la Gaudeamus 2013, de la ora 12.00, Varujan Vosganian va lansa „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”, un volum care previne cititorii că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăseşte în prezentul şi chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decât o reîntoarcere în trecut. Invitaţi la eveniment vor fi Gabriel Chifu şi Nicolae Prelipceanu, iar cel care va modera discuţia va fi Daniel Cristea-Enache.

De asemenea, „Cutia cu maimuţe. Jurnal”, cel mai nou volum semnat de Răsvan Popescu, apărut în colecţia „Ego-grafii” a editurii Polirom, precum şi în ediţie digitală, va fi lansat la standul editurii, azi, de la ora 12.30.

Actorul Mircea Diaconu va lansa, azi, de la ora 13.00, la standul editurii, un roman emoţionant despre copilărie, „La noi, când vine iarna”, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”, şi în ediţie digitală.

Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii, îngeri protectori, alţii, demoni cu chip uman -, în care un suflet inocent arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri. Invitaţi la eveniment sunt Bianca Burţa-Cernat şi Ovidiu Şimonca.

Gaudeamus 2013

Lansare în cadrul Gaudeamus 2013

Azi, de la ora 15.00, participanţii la Târgul Gaudeamus se vor putea întâlni cu Radu Paraschivescu, care lansează volumul „De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor”, eveniment la care participă şi Dan C. Mihăilescu, Robert Şerban şi Cătălin Ştefănescu.

De asemenea, de la ora 15.00, scriitorul francez Andrei Makine, al cărui roman „O femeie iubită” a fost publicat de curând în colecţia „Biblioteca Polirom” şi în ediţie digitală, va avea un dialog cu jurnalistul Luca Niculescu, după care va răspunde întrebărilor publicului.

Nouă autori nordici au sosit în România cu ocazia Târgului Gaudeamus, aceştia fiind invitaţi de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei la Bucureşti. Cele cinci ţări nordice participă la Gaudeamus 2013 în calitate de invitat de onoare, sub sloganul „Cool Nordic Bucureşti”.

Pasionaţii de literatură au avut ocazia astfel să îi întâlnească la Gaudeamus 2013 pe scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, şi finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen, cărţile celor opt invitaţi fiind publicate la editura Trei, precum şi pe autoarea norvegiană Kjersti Annesdatter Skomsvold, ale cărei volume sunt publicate la editura All, notează Mediafax.

Standul comun al Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei este amplasat în Pavilionul Central al Romexpo, nivel 0.00, numărul 3. Sâmbătă, de la ora 13.00, Salla Simukka a lansat volumul „Roşu ca sângele”, iar, de la ora 15.00, a avut loc lansarea cărţii „Tămăduitorul”, de Antti Tuomainen.

Info:

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor în valoare de 5 lei şi a abonamentelor în valoare de 10 lei, valabile pe toată perioada manifestării. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârste sub 7 ani, elevi, studenţi, cadre didactice, profesionişti din aria editorial-educaţională, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi.

Foto credit: Gaudeamus 2013

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

13
/11
/18

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărți. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

13
/11
/18

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

08
/11
/18

Editura Gama le propune cititorilor prezenți la Gaudeamus 2018 (14-18 noiembrie) o campanie inedită de promovare a lecturii și jocului: alegerea unei zile în care suntem provocați să renunțăm la dispozitivele electronice. Derulată sub sloganul „Ziua în care avem timp”, campania debutează la ediția din acest an a târgului de carte Gaudeamus cu o dezbatere amplă, plănuită pentru data de duminică, 18 noiembrie, ora 13.30, la Sala Cupola din cadrul Romexpo, și o tombolă.

07
/11
/18

”Sunt cu doi ani mai mare decât țara mea și mă doare să văd că țara mea suferă. Dar îmi pun speranța în cei care vin după mine. În copii! Speranța că vor trăi demn și se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulți. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai șubredă ca oricând. Și dincoace și dincolo de Prut!” - Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani...

29
/10
/18

Editura Humanitas vă invită marți, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Ioanei Pârvulescu Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor. Desenele prezentate in volum sunt semnate de Mihail Coșulețu.