Generalul nostru ar merita din plin un Nobel pentru frumoasa limbă de lemn cu care ne asaltează simţirea şi simţurile.
Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|13 noiembrie 2014
Generalul armatei moarte / Antrenorul care în ultimul deceniu a asistat mai mult la cumetrii politice decât la fotbal, ne anunţă cu seninătate că în meciul de pe Arena Naţională, Irlanda de Nord porneşte drept favorită. Superstiţiile şi discursurile şablon ar trebui să aibă şi ele limitele lor, dar la noi limitele sunt doar pentru a fi depăşite.
Poţi spune multe despre o echipă sau alta, dar să te predai declarativ în faţa unei echipe naţionale alcătuită majoritar din fotbalişti din ligile a doua şi a treia este echivalentul unei rafale de mitralieră executată metodic în propriile tibii. Nu le contestă nimeni rezultatele bune din această toamnă, însă saltul de la producător de surprize la certitudine se face mai greu în fotbal, aşa că până la finalul campaniei, Irlanda de Nord trebuie să rămână exact acolo unde îi este locul.
Dacă generalul italian din cartea lui Kadare, însoţit de un preot, plecase în Albania să-şi scoată armata de prin morminte anonime şi să o aducă acasă, generalul nostru, aparent mai credincios decât mulţi popi, îşi îngroapă soldaţii înainte ca aceştia să înceapă războiul. Şi dacă tot facem recurs la istorie, nu trebuie să uităm bătălia de acum 29 de ani, de pe decedatul stadion „23 August”, răvăşit la vremea respectivă de celebrele manifestări patriotice destinate zilei de …23 august.
Nu există riscul de a greşi atunci când spun că atât noi, cât şi ei, aveam echipe mult mai bune. Iată o minimă dovadă: România – Lung, Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu, Mateuț, Rednic, Boloni, Klein, Hagi, Coraș (62 Pițurcă); Irlanda de Nord: Jennings, Nicholl, O’Neill, McDonald, Donaghy, Penney (73 Armstrong), McIlroy, McCreery, Stewart (57Worthington), Quinn, Whiteside.
Atunci ne-au învins, acum aflăm că sunt favoriţi pentru omul care trebuie să ne ducă spre victorie. Cu un asemenea optimism altoit în limba de lemn de prun, nu ar trebui să ne mire dacă am afla că mai mulţi oameni au preferat să vadă Vocea României în loc de Naţionala României.
Fanioanele, salariul şi cauzele pierdute
Şi dacă tot am pomenit de meciul de acum 29 de ani îmi permit să introduc şi o scurtă poveste personală. În ciuda eforturilor regimului comunist, spiritul de mic 
întreprinzător al românului nu fusese complet înăbuşit în 1985.
Astfel, simţind potenţialul unei afaceri cu miros de bişniţă, pe fondul posibilei euforii provocate de calificarea la mondialul din Mexic, un consătean care prinsese bilet la meciul decisiv cu Irlanda de Nord a investit aproape un salariu în câteva zeci de fanioane.
Cu un ochi la slănină (mica afacere) şi cu altul la făină (pasiunea pentru fotbal) consăteanul a privit disperat cum se scufundă în Marea Irlandei afacerea lui şi calificarea noastră. În săptămânile următoare a încercat în zadar să îşi diminueze pagubele, singurul fanion pe care a reuşit să-l vândă fiind cel din imagine. Încă de pe atunci ofeream şi ultimul leu (de vot încă nu era vorba) pentru cauze pierdute. Hai România!
Epilog
Dacă nu batem Irlanda de Nord, în acest moment al vieţii noastre, există o singură soluţie, desfiinţarea echipei naţionale şi retragerea ei din toate competiţiile.
Foto: Generalul armatei moarte, România – Irlanda de Nord
