George Clooney se căsătoreşte vineri la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-clooney-se-casatoreste-vineri-la-londra/

Starul american George Clooney se va căsători civil cu iubita sa, Amal Alamuddin, vineri, la Londra, înainte de a pleca spre Italia, unde va avea loc o ceremonie mai elaborată, alături de familie şi prieteni, pe 27 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2014

George Clooney şi avocata britanică Amal Alamuddin se vor căsători civil vineri, la Londra, iar o ceremonie nupţială mai fastuoasă va fi organizată pe 27 septembrie, la Veneţia, potrivit US Weekly, notează Mediafax.

Părinţii celor doi vor fi prezenţi la ceremonia formală de vineri, în timp ce prietenii şi restul membrilor familiilor vor participa la petrecerea care va fi organizată în Italia, peste două săptămâni.

Nunta lui Clooney cu Amal Alamuddin va avea loc pe o insulă privată din Veneţia, potrivit unei surse citate de tabloidul britanic The Daily Mirror.

Aceeaşi sursă susţine că întreaga insulă a fost rezervată pentru eveniment, printre persoanele implicate direct în organizare numărându-se May Salman, o mătuşă a viitoarei mirese, şi cei doi verişori ai acesteia, Ramzi şi Makram.

Speculaţiile privind cavalerul de onoare al lui Clooney continuă, Brad Pitt şi Matt Damon fiind în topul preferinţelor vedetei de la Hollywood pentru a îndeplini acest rol.

George Clooney şi Amal Alamuddin

George Clooney şi Amal Alamuddin

George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.

George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.

Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul „Salvamarii/ Baywatch” Krista Allen.

Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată „cea mai sexy avocată din Londra” în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Foto: George Clooney şi Amal Alamuddin – facebook, cinemagia

28
/08
/17

Actorul Orlando Bloom va produce şi va fi protagonistul serialului “Carnival Row” care va fi lansat de Amazon în 2019, informează Variety. Acţiunea serialului are loc într-un oraş neo-victorian în care creaturi mitice s-au refugiat din cauza războaielor care le-au distrus locurile natale.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

27
/08
/17

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani și a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieșit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider și Yves Montand.

26
/08
/17

Nicio altă societate nu a primit atât de mulţi imigranţi ca Statele Unite ale Americii, iar fiecare grup a contribuit cu ceva diferit şi unic la ceea ce reprezintă astăzi această naţiune. Poveştile celor care au creat America au fost reunite într-un nou serial difuzat de HISTORY®, începând de astazi, 26 august, de la ora 21:00.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.