Dubiosul și oamenii statului. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/dubiosul-si-oamenii-statului-povestile-lui-dedes/

Două întâmplări scurte care îmi întăresc o concluzie lungă, pe care o să o trag cu altă ocazie.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|28 August 2017

  • Am fost cu soția să doneze sânge pentru o cunoștință. De altfel, în ultimele zile a existat o adevărată campanile legată de criza de donatori. Nu insist pe subiect, a făcut-o Vali (soția povestașului, n.r.), dar nu pot să nu remarc lipsa de tact, ca să nu spun mai mult, cu care am fost întâmpinați în spital. Dincolo de avertismentele gen „trebuie să stați minim 2 ore”, „vedeți să nu stați degeaba”, „e foarte aglomerat, nu vă îmbulziți ca oile”, flăcăul în halat alb, care ne ghidona pe holul unde era un curent incredibil, m-a „citit” rapid și mi-a transmis de cel puțin trei ori „dacă ați consumat alcool, stați degeaba”. OK, m-ai prins, am băut niște bere acum trei săptămâni în concediu, dar nu insista, deja a aflat un sfert de spital că sunt bețiv.

 

  • Pe drumul spre redacție, smartphone-ul m-a avertizat că ziarul cu care colaborez a făcut 27 de ani de viață. Instinctiv m-am uitat la ceas și acesta îmi indica data de 9 august. Nu se potrivește, 9 a fost și ieri, ca a fost ziua unei verișoare, deci e 10, că e ziua ziarului. M-am oprit și am început să moșmondesc la ceas, dornic să îl aduc la data curentă. Greșeala mea. Din clădirea în fața căreia eram proțăpit (o Administrație Fiscală de sector) a țâșnit un domn și m-a luat l-a întrebări, „Alo, alo, alo. Ce încercați să faceți aici? ”, „Potrivesc ceasul”, „Ce ceas, unde e, ce faceți”, „Asta” și i-am arătat mâna stângă. „Aaaa, la prima impresie păreați dubios”, „Pardon!?!!!”. OK, sunt îmbrăcat în negru, am un rucsac negru, am barbă, dar asta trebuie să mă facă în ochii angajaților statului să par bețiv și dubios?

Pentru o perioadă nu mai pun fotografii cu mine, să nu mai aud și altele.

Foto: Poveștile lui Dede’s – dedes.ro

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Page 1 of 912345...Last »