George Constantin, vulcanul sentimentelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-constantin-vulcanul-sentimentelor/

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horaţiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În iunie 1983, Fănuș Neagu publica în revista ,,Teatrul” un portret al lui George Constantin, actorul despre care Lucian Pintilie spunea că este ,,un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”.

Reproducem integral textul ,,Prietenii mei, actorii”, semnat de Fănuș Neagu:

Când toamna-și aduce chervanale în București și mori fantastice încep să rupă mătasea cerului de deasupra Dîmboviței și să semene mireasmă amară pe străzile marelui oraș, încerc în inimă bucurie fără astîmpăr la gîndul întîlnirii cu George Constantin.

În întunericul moale al sălii de teatru, întuneric colindat de mistere și plin de nădejdi, ca noaptea din ajunul sărbătorilor de iarnă, ochii mei fixează rîul de lemn al scenei, lacomi, nerăbdători. Știu și nu știu că mă aflu în marginea unui tărîm închegat de vrăji, în aer plutește o neliniște ca-n preajma întrupării Cuvîntului, iarba perdelelor de catifea tremură, speriată de-o pală de vînt necunoscut, privesc și aștept, vreau ca sunetul gongului să-mi toarne vin în sînge – și cînd ploaia de bronz stîrnită din nevăzut îmi inundă ființa, luna-și despletește părul de aur pe umerii mei și unda rîului de lemn începe să umble. În scenă a intrat George, pereții lumii sînt albaștri, e vară pe toată întinderea cîmpiei din suflet și viața este iubire și triumf, cîntată, poate, de cel mai mare actor al nostru.

George Constantin e mereu o făgăduială scumpă și un leac al durerii. Jucîndu-l pe Prospero, uzurpatul duce al Milanului, el s-a pătruns, de la marele Will, de cea mai înaltă minune înscrisă pe sabia firii: „mîhnirea roade frumusețea”, iar „viața noastră e din plămada viselor făcută”. De aceea poate rîde primejdios de puternic, de bogat și fericit. Cînd rîde George, scena se schimbă într-un templu, marmura soarbe lumini; Timpul pare că se-ndoaie cu-nsuflețire spre pămînt și la un geam pe care se scurge ploaia apar nimfele, secerătorii, Isis, Ceres, Junona și Ariel. Strecurat de sub răsărituri de gheață-mpurpurată de colinde, glasul lui adună cerul lîngă bariere de coral:

… „Duhuri da, eu le-am chemat

Din lumea lor, spre a da trup și viață

Închipuirii mele…”

Ca artist, George e un complot de motive oceanice – tălăzuire largă, necuprinsă, zbor abisal în adîncimi înfricoșate – peste care plutesc porunci și sfărîmări biblice, toate căutînd osia verticală a lumii. El e un vers din Shakespeare și o pagină din Dostoievski, căci jocul lui magic sedus parcă numai de inima nopților cu vifor, în care moartea caută deziluzia și osînda, iar viața acoperă cu boare de primăvară și melancolii de septembrie prunduri de adevăr, golful iubirii ori întîmplări nemernice, ne smulge din odgoanele preacucerniciei și preafrumoasei blazări, silindu-ne să rostim, după împrejurări: „Deznădejde, ce limpede e chipul tău!” sau: „Toți avem dreptul la întoarceri în veninul speranței”.

george-constantin-437197l-poza

George Constantin (1933 – 1994)

George are forța de a fi zăbala (de argint sau de fier, tot zăbală), și neîndurătoarea încredere în țărmuri vii (Iona de Marin Sorescu), disprețul, ca un polei pe ramuri (Bătrînul din Jocul vieții și al morții… de Lovinescu), pînda lacomă, coborîrea în infernul perpendicular pe biserică și pe tunet (bătrînul Karamazov), rugăciunea de slavă: mulțumescu-ți ție, Doamne, pentru ciomagul învelit în flori, fiindcă, la urma urmelor, putea fi învelit în ceva și mai rău (Higgins din Pygmalion) – adică o domnie și un noian de patimi născînd și înviind zidiri, stele fixe într-un peisaj al splendorii.

Păcatul nostru, al amîndurora (hai să-l luăm pe umeri cum luăm și vremea), e că n-am fost lăsați să ne punem sufletul pereche și să adunăm o comoară de gânduri. Viscolul mînuit de-un cămătar prost.

Și totuși, într-un septembrie ne vom împlini cu noroc și ne vom legăna în hamacuri sub nucul din via lui atîrnînd pe-o frunte de lac dulce.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“. 

 

Foto cu George Constantin: cinemagia.ro

21
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ „Critica să urmărească spectacolele şi după premiere“ este titlul unui articol de opinie scris de Toma Caragiu în decembrie 1959, prin care actorul evidenţia greşelile pe care le fac criticii de teatru atunci când iau în vizor creatorii şi spectacolele lor.

18
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista „Teatrul“, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

17
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri... Amintiri...“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

14
/11
/13

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul artiştilor. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

07
/08
/13

Marina Abramović (66 de ani), un artist performativ cu un destin colosal, vorbeşte despre motivaţiile din spatele artei sale, care a pus pe gânduri milioane de oameni. „Suferința este întotdeauna bună. Niciun fel de operă de artă măreață nu a fost creată dintr-un sentiment de fericire“.