George Coşbuc – curiozităţi (esențiale)
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-cosbuc-curiozitati-esentiale/

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coşbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi români, prilej pentru un nou episod al seriei „Curiozităţi (esenţiale)”

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2018

George Coșbuc a fost al optulea copil dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc.

În familia lui George Coşbuc au fost 14 generaţii de preoţi. Chiar şi în prezent această „tradiţie” este dusă mai departe, regăsind preoţi care se trag din familia lui Coşbuc în comuna Leşu de exemplu.

A scris nu mai puțin de 160 de poezii pe când era în clasa a IV-A

Slavici a refuzat să publice o poezie de-a lui Coşbuc în „Tribuna” pentru că o considera prea pesimistă. George Coşbuc a trimis „Balada Infernală”, pe când era în clasa a VIII-a.

Era aproape obsedat de Divina Comedie a lui Dante Aligheri. Lucrase ani de zile la traducerea operei. Traducerea lui Coşbuc este considerată şi una dintre cele mai bune. Obsesia poetului mergea atât de departe, încât acesta făcuse propriul plan al infernului inspirat din Dante.

A tradus opere din sanscrită, latină, germană, italiană şi engleză.

Despre debutul său literar George Coşbuc mărturiseşte: “Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie george cosbucpedagogică din Ardeal. N-o mai şi nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.”

În Sibiu, scrie pentru ziarul Tribuna. Ioan Slavici fiind colaborator, afirmă cu entuziasm: “De vreo două săptămâni avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul dintre cele mai distinse capete.”

În 1889, I. Slavici solicită printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: ” Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”

Dorul de casă a lui George Coşbuc aproape îl îmbolnăvea. Atunci când i se făcea dor de casă nimic nu-l putea reţine. Pleca spre munţi, la Hordoul său.

În 1895 se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor. În acelaşi an se naşte unicul său fiu, Alexandru. Acesta va muri la vârsta de 20 de ani, într-un accident de automobil.

După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.

Pe  9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

La scurt timp Liviu Rebreanu nota întru-un articol: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

Foto: George Coșbuc – wikipedia

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.