George Șovu, pe ultimul drum
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-sovu-pe-ultimul-drum/

„Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!” – George Șovu. Apreciatul romancier şi scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme ‘Liceenii’.

Un articol de Petre Ivan|1 septembrie 2016

Născut pe 30 ianuarie 1931, în comuna Țițești, județul Argeș, George Nicolae Șovu a fost romancier, autor de proză scurtă, scenarist, inspector școlar și autor de manuale de limbă și literatură română.

Succesul seriei de filme Liceenii se datorează în mare parte implicării lui George Șovu ca scenarist; deși numele filmelor nu indică o succesiune anume, personajele și împrejurările alese – viața de liceu – determină o asemenea unitate.

Un „exercițiu pregătitor” pentru seria Liceenilor, unde își fac debutul câteva dintre personajele impuse mai târziu, a fost Declarație de dragoste (1985), în regia aceluiași Nicolae Corjos.

În schimb, seria demarată în 1987 cu filmul eponim (Liceenii), s-a continuat prin Extemporal la dirigenție (lansat în același an, 1987) și Liceenii Rock’N’Roll, lansat în 1992.

Scenariul celui din urmă se depărtează ca abordare de primele filme, colaborând cu regia și imaginea pentru a crea un produs emancipat, liber de constrângerile aduse filmului înainte de 1989. Astfel, scenariul pentru Liceenii Rock’N’Roll descrie unele dintre primele scene de dragoste cu nuditate explicită întâlnite în filmul românesc post-decembrist.

O abordare cu atât mai diferită este cea din Liceenii în alertă, realizat în 1993 sub regia lui Mircea Plângău, conceput ca film polițist cu nelipsitele accente comice. Scenariul imaginează peripețiile foștilor colegi de liceu, ajunși la vârsta adultă.

(sursa: wikipedia)

Foto: George Șovu , Liceeni – facebook

18
/11
/21

În volumul „Pecetluite în istorie”, coordonat de cunoscutul istoric Simon Sebag Montefiore și publicat la Editura Trei, cititorii vor descoperi secvențe remarcabile așternute pe hârtie de personalități din toate timpurile.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

12
/11
/21

Asociația Culturală La Două Bufnițe derulează toamna aceasta un amplu proiect online construit în jurul unei cărți-eveniment: Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în curs de apariție la Editura Polirom. Volumul include analiza a 249 de romane central-europene apărute între 1900 și 2000, rodul a mai bine de 30 de ani de cercetare a unei echipe impresionante de peste 70 de cercetători din 14 universități și centre de cercetare din țară și străinătate.  

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

05
/11
/21

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache.