Gianina Carbunariu în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/gianina-carbunariu-in-selectia-oficiala-a-festivalului-de-la-avignon/

Regizoarea română Gianina Cărbunariu conturează implacabil imaginea României din prezent, între respingerea romilor, individualismul încrâncenat şi corupţia din ţară, în spectacolul „Solitaritate”, care este prezentat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon (Franţa).

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2014

De asemenea, o expoziţie creată de Dan Perjovschi însoţeşte spectacolul „Solitaritate”, regizat de Gianina Carbunariu, care reprezintă România în selecţia oficială a celei de-a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Avignon, care a debutat pe 4 iulie şi se va încheia pe 27 iulie, relatează AFP.

Cele opt reprezentaţii ale spectacolului creat de Gianina Cărbunariu la invitaţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu au început sâmbătă şi vor avea loc până marţi, dar vor continua şi de joi până duminică, începând cu ora 15.00, la Gymnase du lycée Mistral. Preţul unui bilet variază între 10 şi 23 de euro. Spectacolul este prezentat în limba română, cu traducere în engleză şi franceză.

Piesa este împărţită în cinci tablouri acide, toate plecând de la fapte reale, scrie AFP. Unul dintre tablouri spune povestea primarului din oraşul Baia Mare, situat în nord-vestul României, care a construit un zid între comunitatea romă şi restul oraşului, ceea ce l-a ajutat să câştige alegerile locale cu peste 80% din voturi.

Gianina Cărbunariu, în vârstă de 36 de ani, se inspiră din realitate pentru a scrie piesele sale. „Eu mă documentez şi fac interviuri, iar textul rezultă din aceste interviuri şi munca pe scenă”, a explicat regizoarea.

În România, unde piesa a fost creată în iunie 2013, primirea a fost „călduroasă”, în ciuda durităţii mesajului, mai scrie AFP.

„Nu sunt foarte multe spectacole care vorbesc despre realitatea din România, este mai degrabă teatru clasic, iar clasa de mijloc este curioasă să vadă un teatru care vorbesşte despre propria viaţă”, a spus aceasta.

Obiectivul său este într-adevăr clasa de mijloc românească, astăzi situată „pe marginea prăpastiei”. „După Revoluţie, clasa de mijloc a fost construită cu mare dificultate, iar apoi cu boomul economic a început să se dezvolte (…)”, a mai declarat Gianina Cărbunariu.

Solitaritate = solidaritate +singurătate

Titlul spectacolului – „Solitaritate” – este un amestec de cuvinte: „solidaritate” şi „singurătate”.

„Dacă este un lucru de neatins în România, acesta este biserica”, subliniază Gianina Cărbunariu. Unul dintre tablourile din spectacol arată imagini din viitoarea Catedrală construită în centrul Bucureştiului, „în faţa fostului palat al lui Ceauşescu, transformat în Parlament, ceea ce spune totul”.

Potrivit AFP, teatrul cu mesaj politic al Gianinei Cărbunariu nu îşi propune să „salveze lumea”, ci „să invite în fieacare seară o comunitate pentru a sta împreună şi a reflecta”.

„Acest lucru este valabil pentru toată Europa”, a mai spus Gianina Cărbunariu. „Să ne uităm, de exemplu, la cultură, cum fiecare teatru încearcă să supravieţuiască. Dacă nu încercăm să trăim împreună, atunci riscăm să murim cu toţii”, a completat regizoarea.

Solitaritate - foto TNRS, Paul Baila

Solitaritate – foto TNRS, Paul Baila

„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea romă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce în ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii.”, spune Cărbunariu

„Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită”, a mai declarat Gianina Cărbunariu, la premiera spectacolului de la Sibiu, din data de 14 iunie 2013.

„Solitaritate” este o coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe şi Le Festival d’Avignon 2014.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos şi Ali Deac.

Festivalul de teatru de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume şi se desfăşoară în sudul Franţei. Programul festivalului include spectacole de teatru ale celor mai mari artişti din lume, dar şi evenimente conexe.

Pe lângă secţiunea oficială, festivalul cuprinde şi secţiunea „Avignon Off”, dedicată companiilor de teatru independente, care se desfăşoară în paralel cu evenimentul tradiţional.

Foto cu Gianina Carbunariu şi Solitaritate – TNRS, Paul Baila

Citiţi şi:
07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”