Gunter Grass, laureat cu Nobel pentru literatură, nu va mai scrie romane
https://www.ziarulmetropolis.ro/gunter-grass-laureat-cu-nobel-pentru-literatura-nu-va-mai-scrie-romane/

Scriitorul Gunter Grass, figură majoră a literaturii germane contemporane, a afirmat într-un interviu care va fi publicat luni că nu va mai scrie romane din cauza vârstei sale înaintate.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2014

Scriitorul Gunter Grass, figură majoră a literaturii germane contemporane, a afirmat într-un interviu că nu va mai scrie romane din cauza vârstei sale înaintate.

„Acum am 86 de ani. Nu cred că voi reuşi să mai scriu un roman”, a spus Gunter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, într-un interviu acordat cotidianului regional Passauer Neue Presse.

„Starea mea de sănătate nu îmi permite să fac proiecte pe cinci sau şase ani. Or, aceasta ar fi condiţia pentru activitatea de documentare pentru un roman”, a adăugat renumitul scriitor, notează Mediafax.

După spitalizare, Gunter Grass s-a consacrat desenului şi picturii în acuarelă

Cunoscut pentru convingerile sale politice social-democrate, Gunter Grass a declanşat o polemică puternică, în aprilie 2012, după ce a publicat în presa germană un poem în care critica Israelul şi afirma că această ţară „ameninţă pacea mondială” prin arsenalul ei atomic. Statul Israel l-a declarat la scurt timp după aceea pe autorul german persona non grata.

În 2006, Gunter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, a recunoscut că a făcut parte în tinereţe din Waffen SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, deşi în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.

Gunter Grass a intrat şi în atenţia poliţiei secrete est-germane, Stasi, în 1961, când a scris o scrisoare deschisă în care contesta construcţia Zidului Berlinului, bariera de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană (RDG).

Gunter Grass

Gunter Grass a primit premiul Nobel pentru literatură în 1999

Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Gunter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927 la Danzig. Se afirmă ca prozator cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional „Toba de tinichea” (1959), de factură picarescă, o radiografie a lumii şi satiră grotescă a epocii din perspectiva unui pitic toboşar. „Toba de tinichea” împreună cu „Pisica şi şoarecele” (1961) şi „Ani de câine” (1963) formează „Trilogia Danzigului”.

Activitatea sa literară a fost încununată de cele mai importante distincţii: Premiul Buchner (1965), Premiul Fontane (1968) şi Premiul Nobel pentru literatură (1999).

Foto cu Gunter Grass – wikipedia

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.