Hamletmachine va avea premiera la Teatrul Naţional Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamletmachine-va-avea-premiera-la-teatrul-national-iasi/

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.

Un articol de Andrada Văsii|8 octombrie 2013

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi.

Spectacolul a fost programat pe 10 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Teatru³. Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 13 octombrie.

 

Pentru a înţelege istoria şi a obţine viitorul trebuie să „dezgropăm morţii din nou”. Hamletmachine e o distilare în  nouă pagini a piesei shakesperiene, formată din monologuri rupte, citate, fragmente şi referinţe.

O capodoperă a condensării, Hamletmachine e un colaj textual exploziv de fragmente ale morţilor iluştri: Shakespeare, T. S. Eliot, Joyce, Benjamin, Lessing, Artaud, Brecht, Beckett, Sartre, Fanon, Pound, Dostoievsky, Warhol, Hölderlin, Conrad, Lorca, Marx şi mulţi alţii.

Textul, ca o rană deschisă febrilă, se zbate să ne reactiveze conştiinţa, să contrabalanseze letargia inimii care ne face să ne adaptăm uşor situaţiei date. Hamletmachine este munca imersiunii în aşteptările şi dezamăgirile Istoriei.

Hamletmachine analizează trăirile din substrat

Trăind sfârşitul istoric al Epocii Speranţei, suntem martorii unei epoci a dezintegrării. Subiectul esenţial al Modernităţii, Omul Raţiunii, al liberalismului economic, al consumismului extatic, aflat într-o creştere constantă, moare.

În Hamletmachine, subiectul se prăbuşeşte sub povara Istoriei şi, abandonând individul autonom şi suveran al lui Hamlet, e angrenat într-o devenire perpetuu schizoidă. Subiectul devine Hamlet, actorul care îl joacă pe Hamlet, Macbeth, Richard al III-lea, Ofelia, Electra, Rosa Luxemburg, Ulrike Meinhof şi multe alte figuri istorice ori ficţionale. Corpul de pe scenă e transformat din clasic în suicidal, fragmentat, hibridizat. Devine un Câmp de bătaie, un recipient al Memoriei, un peisaj al Istoriei.

Hamletmachine

Scenă din spectacolul Hamletmachine

Textul insistă asupra faptului că în Europa contemporană ceva e putred în stadiu terminal. „Hamletmachine nu e doar o descriere a oamenilor care ratează ocaziile şi şansele istoriei…E vorba despre rezultatul ocaziilor pierdute, despre istorie ca o poveste a şanselor ratate. Asta e mai mult decât pură dezamăgire, e descrierea pietrificării speranţei. Europa a parcurs deja „lungul marş prin Iadul Renaşterii, prin mlaştinile cu sânge ale ideologiilor“. A fi subiectul sau obiectul Istoriei, a fi ucigaşul sau victima nu mai e o alternativă. „Nu vreau să mai mor. Nu vreau să mai ucid.“

Pe „ruinele Europei” acest text solitar care serveşte istoria face aluzie la o nouă subiectivitate şi la începutul unei realităţii de dincolo de umanitate, notează Deviant GaZe.

INFO

Teatrul Naţional Iaşi

Hamletmachine

Concept: deviant GaZe
Regizor: Giorgos Zamboulakis
Scenograf: Thanos Vovolis
Compozitor: Şerban Ursachi
Traducerea: Adriana Popescu
Distribuția: Doru Aftanasiu, Diana Chirilă, Ionuț Cornilă, Radu Homiceanu, Ada Lupu, Oana Sandu, Horia Veriveș

Foto credit: Teatrul Național Iași, spectacolul Hamletmachine

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.