Haruki Murakami, prostestele de la Hong Kong şi Zidul Berlinului
https://www.ziarulmetropolis.ro/haruki-murakami-prostestele-de-la-hong-kong-si-zidul-berlinului/

Scriitorul japonez Haruki Murakami a transmis un mesaj de susţinere a manifestanţilor pro-democraţie din Hong Kong, comparând lupta acestora cu cea care a dus la căderea Zidului Berlinului, în urmă cu 25 de ani.

Un articol de Petre Ivan|10 noiembrie 2014

Haruki Murakami, în vârstă de 65 de ani, şi-a exprimat opinia privind protestele studenţilor chinezi, vineri, la Berlin, unde operele sale au fost premiate cu Welt-Literaturpreis. Aceste distincţii au fost decernate de publicaţia germană Die Welt chiar în ziua în care în capitala Germaniei au debutat ceremoniile privind aniversarea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Scriitorul a vorbit despre propriile amintiri legate de zidul care separa Germania de Est de Germania Federală. Totodată, Murakami a pus conflictele care au loc în prezent, dintre care a individualizat manifestaţiile de la Hong Kong şi violenţele din Fâşia Gaza, pe seama unui sistem de ziduri care despart oamenii, potrivit agenţiei nipone de presă Kyodo.

„Aş vrea să transmit aceste mesaj tinerilor din Hong Kong care luptă acum împotriva zidului lor” – Haruki Murakami.

Haruki Murakami, cel mai cunoscut autor japonez contemporan, un candidat cu şanse mari la premiul Nobel pentru literatură, a subliniat că este de datoria scriitorilor să ajute cititorii să treacă peste aceste ziduri.

Studenţii protestează la Hong Kong cerând Chinei instaurarea votului universal.

Studenţii protestează la Hong Kong cerând Chinei instaurarea votului universal.

Trezirea puterii imaginaţiei fiecărei persoane ar putea fi, potrivit acestuia, „punctul de plecare pentru altceva”. „Putem vedea (o lume fără ziduri, n.r.) cu ochii noştri, putem chiar să o atingem cu propriile mâini, dacă ne forţăm să o facem”, a mai spus scriitorul.

De peste o lună, studenţii protestează la Hong Kong cerând Chinei instaurarea votului universal. Chiar dacă numărul lor a scăzut considerabil după primele zile ale protestelor, manifestanţii ocupă zilnic trei cartiere din fosta colonie britanică trecută sub jurisdicţie chineză.

Haruki Murakami este primul scriitor japonez distins cu premiul literar al ziarului Die Welt, care are sediul la Berlin.

Foarte discret şi vorbind foarte puţin în public, Murakami a primit în 2009, la Ierusalim, cea mai înaltă distincţie literară oferită de Israel scriitorilor străini, ocazie cu care a criticat regimurile autoritare folosind o metaforă prin care a comparat popoarele ce trăiesc sub astfel de regimuri cu ouă care se sparg de un zid. Scriitorul s-a identificat pe sine ca fiind un astfel de ou.

Haruki Murakami, născut în 1949, este considerat unul dintre cei mai populari romancieri japonezi contemporani, celebru şi pe plan internaţional, iar numele său este vehiculat de mai mulţi ani pe lista candidaţilor la premiul Nobel pentru literatură.

Operele sale, în care absurdul se combină armonios cu dificultăţile sociale ale unor japonezi ieşiţi din tipare, au fost traduse în peste 40 de limbi.

Foto: Haruki Murakami, proteste Hong Kong – wikipedia

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.