Hayao Miyazaki se retrage din activitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/hayao-miyazaki-se-retrage-din-activitate/

Hayao Miyazaki, regizorul unor filme de animaţie foarte apreciate, precum pelicula ,,Spirited Away”, recompensată cu premiul Oscar, se retrage din cinematografie după o carieră de cinci decenii.

Un articol de Andrada Văsii|3 septembrie 2013

Hayao Miyazaki, regizorul unor filme de animaţie foarte apreciate, precum pelicula ,,Spirited Away”, recompensată cu premiul Oscar, se retrage din cinematografie după o carieră de cinci decenii, a anunţat compania sa de producţie, duminică, la Festivalul de Film de la Veneţia.

,,Săptămâna viitoare, Hayao Miyazaki va ţine o conferinţă de presă la Tokyo, prin care îşi va anunţa retragerea din activitate”, a declarat Koji Hoshino, directorul companiei de producţie Studio Ghibli, înfiinţată alături de Miyazaki, duminică, într-o conferinţă de presă organizată la Veneţia, informează Reuters.

Koji Hoshino nu a oferit explicaţii suplimentare despre motivele din spatele deciziei luate de Hayao Miyazaki, supranumit ,,Walt Disney al Japoniei”.

,,Nu pot să răspund întrebărilor voastre, pentru că va exista o conferinţă de presă oficială despre acest subiect. El (Hayao Miyazaki) doreşte să îşi ia la revedere de la voi toţi, din tot sufletul său”, a adăugat Hoshino.

Hayao Miyazaki- regizor pentru 11 lungmetraje

,,Walt Disney al Japoniei” a regizat 11 lungmetraje. Cel mai recent dintre acestea, ,,The Wind Rises”, este deja un mare succes de box office în Japonia şi a avut premiera la Veneţia, duminică, în absenţa regizorului nipon.

Filmul descrie viaţa unui inginer în aeronautică, Jiro Horikoshi, care a existat în realitate, creatorul avionului de vânătoare Mitsubishi ,,Zero”, un simbol al aviaţiei japoneze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Temele principale ale filmului, pericolul naţionalismului şi războiul, au făcut ca această animaţie să fie supusă unor critici fără precedent.

Hayao Miyazaki

Criticii japonezi spun că noua peliculă a lui Hayao Miyazaki reprezintă un avertisment voalat în legătură cu faptul că Japonia s-ar putea îndrepta din nou într-o direcţie similară.

Miyazaki, în vârstă de 72 de ani, a accentuat acest avertisment, într-un eseu publicat la jumătatea lunii iulie, despre propunerea iniţiată de premierul nipon Shinzo Abe de a revizui constituţia pacifistă a Japoniei.

Hayao Miyazaki- un regizor cu un mesaj

Multe dintre filmele regizorului Hayao Miyazaki au avut ca motive centrale ecologia şi feminismul.

Printre cele mai cunoscute filme ale sale se află peliculele ,,Future Boy Conan”, ,,Nausicaa/ Kaze no tani no Naushika” şi ,,Lupin III. – Castelul lui Cagliostro/ Rupan sansei: Kariosutoro no shiro”.

Filmul său din 1997 ,,Prinţesa Mononoke” a primit echivalentul japonez al premiului Oscar pentru cel mai bun film şi a fost unul dintre filmele japoneze cu cele mai mari încasări pe piaţa niponă în acea epocă.

,,Călătoria lui Chihiro/ Spirited Away” a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie în 2002 şi s-a bucurat de mare succes pe plan internaţional.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

 

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.

30
/09
/16

Un horror psihologic care a polarizat presa internațională la Cannes și propunerile Franței, Spaniei și ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

29
/09
/16

FEST-FDR2016 oferă artelor spectacolelor sensuri noi. Anul acesta, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara și-a îmbogățit oferta cu o nouă artă. Pentru prima dată în lunga sa istorie, festivalul timișorean a avut șansa de a oferi publicului său un film de artă, unul dintre cele mai tulburătoare filme ale ultimilor ani: Inimi cicatrizate, o adaptare după scrierile lui M. Blecher, în regia lui Radu Jude.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

26
/09
/16

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes.