Haydn şi Schubert, aduşi de Trio Pro Arte pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/haydn-si-schubert-adusi-de-trio-pro-arte-pe-scena-ateneului-roman/

Filarmonica “George Enescu” organizează duminică, 1 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un recital cameral de excepţie susţinut de Trio Pro Arte, format din: Anda Petrovici (vioară), Marin Cazacu (violoncel) şi Nicolae Licareţ (pian).

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2014

În program: Joseph Haydn – Trio în sol major, Hb XV:41 și Trio în sol major, Hb XV:25, Franz Schubert – Trio nr. 1, în si bemol major, op. 99.

Unul dintre proiectele remarcabile pe care Trio Pro Arte le-a realizat sub auspiciile Filarmonicii “George Enescu”, pe scena Ateneului Român, îl constituie seria de recitaluri cuprinzând integrala trio-urilor cu pian din creaţia lui Joseph Haydn – un repertoriu foarte apreciat de către specialişti şi melomani deopotrivă, considerat printre cele mai reuşite creaţii ale clasicismului muzical dinainte de Beethoven.

În seara de 1 iunie 2014, Trio Pro Arte va readuce pe scenă două dintre aceste lucrări, Trio în sol major, Hob. XV:41 şi Trio în sol major, Hob. XV:25. Dacă prima piesă din program, scrisă în 1767, este o lucrare de tinereţe, în schimb Trio în sol major, Hob. XV:25 este poate cel mai cunoscut trio cu pian al lui Haydn, datorită stilului de maturitate şi, totodată, pentru inflexiunile populare, “a l’hongarese”, din spumosul rondo final.

În a doua parte a concertului, muzicienii vor interpreta Trio cu pian nr. 1, în si bemol major, de Franz Schubert, lucrare datată 1828, încheiată aşadar în ultimul an al vieţii compozitorului – o lucrare neobişnuit de amplă pentru un trio cu pian şi, în acelaşi timp, reprezentativă pentru stilul cameral schubertian târziu.

Filarmonica “George Enescu” v-a pregătit, aşadar, o seară de duminică în acorduri de Haydn şi Schubert interpretate de un Trio cu pian format din solişti consacraţi ai scenei muzicale româneşti.

Biletele se pot cumpăra de la Casa de bilete a Ateneului Român, str. Esarcu nr. 5. Program: marţi – vineri: 12.00 – 19.00; sambătă – duminică: 16:00 – 19:00 (când sunt programate concerte). Telefon: 021.315.68.75

 

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.

28
/03
/22

Marţi, 5 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Suţu, compozitorul și muzicologul Dan Dediu va deschide seria de concerte-conferinţă intitulată „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.