„Hector în căutarea fericirii” deschide Comedy Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/hector-in-cautarea-fericirii-deschide-comedy-cluj/

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracţiei şi filmelor bune.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2014

Semnat de Peter Chelsom, “Hector în căutarea fericirii” spune povestea unui psihiatru hotărât să descopere secretul fericirii. Va da nas în nas cu o mulțime de probleme, dar și cu foste iubite, prieteni și noi provocări. Alături de Simon Begg, interpretul personajului principal, spectatorii îi vor întâlni pe Stellan Skarsgard, Jean Reno, Christopher Plummer și Toni Colette.

Pelicula a avut  premiera oficială de la Festivalul Internațional de Film de la Toronto şi a câştigat premiul pentru cel mai bun trailer de comedie la Golden Trailer Awards 2014.

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj va prezenta publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Vizualul Comedy Cluj

Vizualul Comedy Cluj din acest an a fost conceput de echipa Good Hands, câștigătoare a premiului „Best Foreign Poster” (pentru lungmetrajul „Roxanne”) la Golden Comedy ClujTrailer Awards, cea mai prestigioasă competiție a marketingului de film din lume.

Singura casă de trailere europeană nominalizată pentru al doilea an consecutiv în ultimii cinci ani (prima nominalizare venită anul trecut pentru posterul internațional de la Domestic), Good Hands este catalogată drept “cea mai originală amenințare creativă care vine din Est”.

Imaginea și nucleul Good Hands este directorul de creație Liviu Neagoe. Și-a început cariera în televiziune și industria de film în 1999. A fost, pe rând, manager al Departamenului Muzică, director de promo, producător transmisii live și director de creație, gazda propriului serial TV.

În 2012 a fondat agenția de film marketing The Drum. Casa de trailere Good Hands are deja un portofoliu impresionant în materie de campanii pentru filmele românești și nu numai: “Domestic” (regia Adrian Sitaru), “Roxanne” (regia Vali Hotea), “#Selfie” (regia Cristina Iacob), “America, venim!”(regia Răzvan Săvescu), precum și recentul “Q.E.D.” (regia Andrei Gruzsniczki).

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Canalele oficiale ale festivalului:

www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

Foto: Comedy Cluj, Hector în căutarea fericirii – comedycluj.ro

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

15
/09
/17

Docuart Fest anunță 6 zile de festival pline de proiecții, discuții și activități în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani și Teatrul Macaz.

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

08
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, "Sexy Durga", al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).