„Hector Malot” a câștigat Trofeul NexT 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/hector-malot-a-castigat-trofeul-next-2018/

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraţilor.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2018

Luni seară, la Cinema Muzeul Țăranului, a avut loc gala de decernare a premiilor celei de-a douăsprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT, o ultimă ediție ce marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc. Gala a fost prezentată de  Yvonne Irimescu, directorul executiv al festivalului și Oana Ghera, unul dintre cei doi selecționeri ai acestei ediții.NexT

Trofeul NexT 2018 (2000 de euro oferiți de Institutul Cultural Român) a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, iar juriul și-a motivat alegerea astfel: „Eliptic într-un mod subtil, amuzant, surprinzător într-un mod consecvent, acest film reprezintă o abordare proaspătă asupra unui subiect familiar: singurătatea de Anul Nou.”

Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie (1000 de euro oferiți de Institutul Cultural Român) a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților, deoarece „Acest captivant studiu asupra copiilor, a adolescenților și a tinerilor e o explozie. Sub o formă inteligentă, filmul e căutarea frumuseții fiecărei clipe, tratând, cu creativitate, estetică și pricepere, de la emoții de mare anvergură, până la minime, fragile semne emoționale”.

Juriul a decis să acorde Premiul „Andrei Toncu” pentru Cel mai bun sound design (1000 de euro oferiţi de Institutul Cultural Român) lui Pierre Sauze, compozitorul coloanei sonore a filmului Ies să cumpăr țigări, declarând despre film următoarele: „Plecând de la emoțiile fiecărui personaj, pentru a crea anumite sunete, se naște această narațiune despre doi frați, cu o mamă, dar fără tată. Într-o casă, sălășluiesc emoții ascunse, care pot crește și pot deveni o parte dintr-un moment histrionic, însă creatorul sunetului (deopotrivă, compozitorul filmului) se îndreaptă în direcția opusă. Sunetul servește drept vehiculul emoțional al unei abordări foarte sensibile, oferind acestui film ceea ce are nevoie. Absența poate fi rezolvată.”

Ionuț și Călin, în regia lui Sorin Poamă, a fost câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc  (1000 de euro oferiţi de Institutul Cultural Român). Juriul a hotărât să premieze „un film făcut cu o pură pasiune, ce îmbină improvizația cu elemente biografice, pentru a putea ilustra dinamica iubire-dependență a unei povești de dragoste.”

Juriul a acordat două mențiuni speciale: una pentru un film străin –  Moartea Unui Sunetist, de Sorayos Prapapan, și una pentru un film românesc – Patul lui Procust, de Andrian Împărățel.

De asemenea, impresionat de onestitatea, autoironia și rafinamentul său și de interpretarea extraordinară a protagonistului, juriul a decis să creeze un premiu special, „NexT Nesfârșit” care îi revine scurtmetrajului Iedera, regizat de Sarra Tsorakidis.

Juriul care a decis câștigătorii acestei ediții a fost format din Andrei Gorzo (critic de film), Ivana Mladenovic (regizoare), Miguel Valverde (co-fondator și selecționer al Festivalului de Film IndieLisboa), Paul Negoescu (regizor) și Aida Sosic (muziciană).

Premiul Publicului pentru cel mai bun film străin (500 de euro) a fost acordat scurtmetrajului Acolo Jos, de Zhengfan Yang, iar Cadoul de Crăciun, de Bogdan Mureșanu, a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc (500 de euro).

Cele patru trofee NexT au fost create de Pisica Pătrată (Trofeul NexT), Lea Rasovszky (Cea mai bună regie), Sorina Vazelina (Cel mai bun sound design) şi Ioana Branea (Cel mai bun scurtmetraj românesc).

Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România și Institutului Cultural Român.

Foto: NexT – facebook

12
/09
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 - 7 septembrie.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.

05
/09
/14

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 și 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.