Her. Soft SF
https://www.ziarulmetropolis.ro/her-soft-sf/

CRONICĂ DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 februarie 2014

CRONICA DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

Invocarea deja clasicului cineast David Cronenberg nu este întâmplătoare. Una din preocupările artistice ale canadianului este să articuleze în cele mai straniu-tulburătoare discursuri intersectarea dintre om şi necunoscutul de origine anatomică/biologică/tehnologică/ştiinţifică.

De aceea, ideea din „Her” („Ea”) probabil că nu i-ar fi displăcut – într-un viitor care bate la uşă, oamenii, tot mai solitari, ajung să înlocuiască dragostea din viaţa reală cu relaţii, inclusiv „sexuale”, cu sisteme de operare superinteligente. Un astfel de sistem se exprimă printr-o voce dintr-un dispozitiv introdus în ureche (asemeni unui aparat auditiv) şi printr-un mic touchscreen cu cameră video.

În timp ce majoritatea filmelor lui Cronenberg sunt bogate în idei speculativ-filosofice, servite de un mereu inovator limbaj vizual, „Her” nu se ridică, în final, la înălţimea premisei sale, de altfel remarcabile.

Spike Jonze se menţine în limitele unui cinema pronunţat clasic: banala poveste de dragoste, cu obişnuitele suişuri şi coborâşuri, dintre un El şi o Ea este scheletul filmului, chiar dacă El (Theodore Twombly – Joaquin Phoenix) rămâne un bărbat în carne şi oase (şi cu o mustaţă retro), iar Ea (Samantha) este reprezentată doar de vocea unui sistem de operare (Scarlett Johansson).

Este o idilă cu o morală de final exprimată fără subtilităţi, asta şi pentru că Spike Jonze se ia prea în serios în dorinţa insistentă de a-şi transmite mesajul, vechi de când a apărut genul SF – omul riscă să devină victima tehnologiei.

Dacă, narativ, filmul nu oferă surprize, vizual reprezintă un amestec care favorizează costumele (bărbaţii poartă pantaloni ce amintesc de anii 1940-1950) şi decorurile, nefructificate însă la adevăratul potenţial de camera (prea) cuminte a directorului de imagine Hoyte Van Hoytema. Ideile importante sunt exprimate aproape exclusiv prin dialoguri (inevitabile, de altfel, când unul din „personaje” este doar o voce), încadraturile şi montajul oferind puţine prilejuri de jubilaţie.

Dialogurile (dintre Theodore şi un coleg de serviciu sau o vecină şi prietenă – Amy Adams) sunt filmate într-un nespectaculos plan-contraplan, iar cadrele strânse pe chipul protagonistului sunt preferate pentru a reda presupuse emoţii (amplificate de acorduri sentimentale de pian). Opoziţia dintre lumina şi căldura imaginii din flashback-urile lui Theodore din relaţia cu fosta soţie (Rooney Mara) şi răceala din viaţa sa solitară actuală este punctată fără prea mare creativitate.

Cineastul american, consacrat cu „Being John Malkovich” (1999) şi „Adaptation” (2002), preferă interioarele: biroul unde Theodore lucrează la o firmă care concepe scrisori de mână pentru alţii, dictate însă unor calculatoare; apartamentul aseptic; liftul futurist al blocului; peroanele de la metrou colorate strident şi digitalizate. Puţinele exterioare sunt fie cadre panoramice cu zgârâie nori de sticlă, fie cu trotuare populate de oameni singuri (maşinile sunt omise aproape complet).

Spike Jonze imaginează o lume care seamănă mult cu prezentul, dar care conţine şi mărci credibile dintr-un viitor nu foarte îndepărtat. „Her” nu insistă atât pe detaliile tehnico-ştiinţifice, care rămân în plan secund, ci pe emoţiile lui Theodore şi pe evoluţia relaţiei sale cu suava voce. Filmul este, dintr-o astfel de perspectivă, un soft SF care frizează melodrama.

„Her” („Ea”), adus în România de InterComFilm Distribution, va rula de vineri, 7 februarie, în cinematografe.

INFO

Her (Ea, SUA, 2013)

Regia: Spike Jonze

Cu: Joaquin Phoenix, Amy Adams, Scarlett Johansson

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Her – capturi film

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.