Hermann Oberth – părintele rachetelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/hermann-oberth-%e2%80%93-p%c4%83rintele-rachetelor/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE România a fost şi a rămas o adevărată pepinieră de inventatori, de oameni cu a căror contribuţie societatea  merge înainte. Un exemplu este sasul Hermann Oberth (1894-1989).

Un articol de Georgeta Filitti|14 ianuarie 2018

Născut la Sibiu, a urmat școala la Sighișoara, apoi Facultatea de Medicină și Politehnica la München. A luptat, ca ardelean, în rândurile armatei austro-ungare, fiind rănit pe frontul de răsărit. Cum nu avea studiile terminate, s-a angajat agent sanitar la Sighișoara. La sfârșitul războiului și-a reluat studiile (medicină) la Budapesta și pe cele de fizică la Cluj, München, Göttingen și Heidelberg. În 1925 se stabilește ca profesor de fizică și matematică la gimnaziul Stephan Ludwig Roth din Mediaș. Curând cariera lui depășește sfera învățământului liceal. E consultant la principala societate de producție cinematografică germană – UFA – pentru filmul Femeia în lună, unde a conceput o rachetă acționată pe bază de benzină și oxigen lichid. În 1929 au urmat trei brevete de invenții (înregistrate la Berlin), tot în domeniul rachetelor. În 1930 e președintele Ligii pentru navigație spațială (Berlin) iar peste un an înregistrează la Oficiul de invenții din București un Procedeu și dispozitiv de combustie rapidă. Până în 1937 face experiențe în Atelierele școlii militare de aviație din Mediaș.

Din 1938 părăsește România, stabilindu-se la Viena unde lucrează în laboratoarele de cercetare ale Politehnicii; în 1940 e la instituția similară din Dresda. În anii celui de al doilea război mondial activitatea sa în industria de război germană este explicită. La cererea lui von Braun, redactează studiul Optimizarea treptelor la rachete multietajate (în cadrul complexului militar Peenemunde). Apoi proiectează o rachetă antiaeriană cu combustibil solid.

În 1945 se retrage, vreme de trei ani, la Feucht, lângă Nürnberg, unde se ocupă cu grădinăritul. Prestigiul savantului biruie participarea la industria militară nazistă și comunitatea internațională îl onorează și îl solicită neîntrerupt: e cooptat în secția de astronautică a Politehnicii din Paris, lucrează la Departamentul de tehnică militară al ministerului elvețian de Apărare, devine membru de onoare al British Interplanetary Society.

În 1950 construiește la Spezia (Italia) o rachetă care funcționează cu azotat de amoniu. Din 1955 participă, alături de von Braun, la programul spațial american iar Societatea de astronautică din USA creează premiul Hermann Oberth Award. A ieșit la pensie ca inginer consultant de la Institutul din San Diego, continuând cu un cursus honorum impresionant: în 1970 a instituit medalia de aur H.O. (pe care în 1984 a primit-o și astronautul român D. Prunariu). La Feucht s-a deschis, în 1971, Muzeul H.O. și Cercul internațional pentru promovarea operei lui H.O. În 1972 a vizitat țara natală, ca oaspete al Academiei Române, fiind decorat cu Meritul științific clasa I. A inaugurat în 1976 secția de astronautică a Muzeului Tehnicii din București. În 1982 a primit medalia Țiolkovski, oferită de Academia URSS. În sfârșit, în 1994 a inaugurat muzeul care îi poartă numele de la Mediaș.

O simplă enumerare a câtorva invenții și cărți dă măsura genialității sale: în 1921 scrie Racheta spre spațiile interplanetare (respinsă ca disertație la Heidelberg și admisă la Cluj; pe baza ei a ajuns profesor de fizică). În 1929, cartea Căile navigației spațiale e considerată ”biblia astronauticii” iar Oameni în spațiul cosmic, Düseldorf, 1954, a fost tradusă în opt limbi. Mai amintim: Nava spațială electrică, New York, 1950, Proiectul unei centrale electrice solare pentru irigarea deșerturilor și desalinizarea apei de mare, Feucht, 1953, Automobilul lunar, 1959.

În România a publicat Zborul rachetelor și zborul în vid, 1932; Semnificația zborului spațial, Brașov, 1972; Oglinda cosmică, București, 1978.

Alături de Henri Coandă și Gogu Constantinescu Hermann Oberth a deschis domenii de cercetare unde mintea omenească rămâne și azi în deplină efervescență.

Foto: Historia.ro



29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

24
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „De câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă“, spunea Tanţi Cocea, una dintre cele mai interesante actriţe ale României.

13
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „Am pierdut roluri de film pentru spectacole care nu s-au mai jucat şi roluri în teatru pentru filme în care, în final, au jucat alţii. Asta-i meseria”, povestea Iurie Darie, cel care a fost un adevărat june prim al scenei românești.

13
/03
/15

Mircea Eliade, filozof, scriitor și istoric al religiilor, unul dintre cei mai imnportanţi gânditori ai secolului XX, s-a născut în urmă cu 108 ani. Data exactă se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.