Hindi Zahra – primul concert în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/hindi-zahra-primul-concert-in-romania/

Muziciana marocană Hindi Zahra concertează pentru prima oară în România pe 15 octombrie, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2015

Fragilă și puternică în același timp, la fel ca dragostea de care vorbește în cântecele ei, Hindi Zahra (născută în Maroc în 1979) debutează ca muzician pe scenele din Paris, acolo unde locuieşte de la vârsta de 15 ani. Compoziţiile sale sunt soundtrack-ul ce ne-ar putea însoţi iubirile fulgerătoare, împărtășite, dar şi acelea pe care le pierdem.

Cu o muzică în culori precum o eșarfă de mătase care îți alunecă din mână și se ridică luată de vânt, Hindi e exotică și capricioasă, fără să-și piardă eleganța simplității.
Probabil cel mai bine definită de stilul world music, artista se inspiră din sonorităţi gypsy, folk american, jazz sau blues pe care le transformă treptat în bijuteriile ei proprii, precum hit-ul “Beautiful Tango” care a făcut-o celebră.

Discul de debut,“Handmade” a primit în 2010 Premiul Constantin pentru descoperirea anului în Franța. A fost comparată cu Beth Gibbons de la Portishead, Billie Holiday sau Patti Smith. Compozitor, multi instrumentist și producător, Hindi Zahra și-a făcut debutul cinematografic anul trecut în filmul The Cut al regizorului german de origine turcă, Fatih Akin.

Hindi Zahra concertează pentru prima dată în România alături de trupa sa ( doi chitariști, percuție şi bas), ocazie cu care îşi va promova noul disc, “Homeland”. De pe acest album a fost lansat deja single-ul și videoclipul “Any Story”.

Care este povestea lui? O nouă călătorie pentru Hindi, de această dată în Marocul natal. “Homeland” se oprește undeva în Marrakech, între munți și ocean. O întoarcere la rădăcini, o privire întoarsă către ea însăși care pune în mișcare un dans peste coasta oceanului. Hindi Zahra este în căutarea unui sound hipnotic al unei călătorii care începe și se termină acasă, după ce trece dincolo de frontiere și genuri muzicale.

INFO

Biletele costă 80, 120, 140 de lei în funcţie de categorie şi pot fi cumpărate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi pagina de Facebook Twin Arts .

 

27
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful și cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariții pe scenă, filmări personale), dar și din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

25
/07
/18

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu. Intrarea este  liberă.

24
/07
/18

Orchestra Națională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, va cânta marți, 24 iulie, de la ora 19.00, la Sala Casino din Sinaia în deschiderea celei de a XIX-a ediții a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, organizat de Primăria orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

24
/07
/18

Ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite la Brăila între 30 iulie şi 5 august de soprana Mariana Nicolesco, în cadrul Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, reunind un număr record de aproape 100 de tinere talente din mai multe ţări, are dubla semnificaţie de-a celebra Centenarul Marii Uniri şi totodată cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Şi o a treia: comemorarea unuia dintre geniile creaţiei muzicale, Gioachino Rossini, la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

20
/07
/18

După un prim weekend de spectacole cu un număr record de participanți, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! (13 iulie - 5 august) continuă cu noi producții internaționale programate în perioada 21-22 iulie, în puncte centrale din oraș.

16
/07
/18

„Martha Graham”, cea mai cunoscută companie americană de dans, vine la  Întâlnirile JTI! În cadrul celei de-a nouăsprezecea ediții a „Întâlnirilor JTI”, „Martha Graham Dance Company” va prezenta, pe 19 septembrie, ora 20:00, la Teatrul Național București, cinci momente coregrafice: Lunca întunecată (Dark Meadow), Extaz (Ekstasis), Lamentație – Variațiuni (Lamentation - Variations), Cursa în labirint (Errand into the maze) și Ținutul împădurit (Woodland).

10
/07
/18

Chiar dacă “Zbornaia” lui Putin a ratat, la mustață, semifinalele Cupei Mondiale organizate pe teren propriu, viața la Moscova continuă să se desfășoare în ritm normal, "departe de 'Zgomotul și Furia' lumii dezlănțuite", ori de știrile londoneze despre agentul neurotoxic Novichok.

10
/07
/18

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Prețurile biletelor sunt între 55 și 45 de lei.

10
/07
/18

Joi, 12 iulie, începe Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 22 – un festival iubit pentru starea de spirit la care contribuie, deopotrivă, muzica, peisajul splendid, gastronomia și farmecul satului bănățean.

07
/07
/18

A șaptea ediție Bucharest Jazz Festival se va încheia duminică, 8 iulie. Scena principală a festivalului din Piața George Enescu prezintă nume noi ale jazzului local și internațional și artiști de Grammy din America, Europa, America de Sud și Asia.

06
/07
/18

Louis Armstrong, în anul 1961, cântându-i soției sale, Lucille Wilson*, în fața Piramidei lui Keops, una din Cele 7 Minuni ale Lumii. Louis Armstrong s-a stins din viață acum 47 de ani, într-o zi de 6 iulie.