Hituri din selecția TIFF 2020, disponibile pe TIFF Unlimited
https://www.ziarulmetropolis.ro/hituri-din-selectia-tiff-2020-disponibile-pe-tiff-unlimited/

Câteva dintre cele mai aşteptate filme din programul TIFF 2020 vor putea fi urmărite online, de pe întreg teritoriul ţării, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2020

Cei care nu vor putea fi prezenți la Cluj-Napoca între 31 iulie și 9 august, dar și cei care vor să continue experiența de festival în online, vor avea la dispoziție filme noi din secțiunile destinate hiturilor festivaliere, Supernova, No Limit și What’s up, Doc?, între 31 iulie și 16 august.

Filmele sunt disponibile în sistem pay-per-view, prin achiziționarea unui bilet în valoare de 4 dolari+TVA, echivalentul a 20 de lei. Cei care își cumpără bilet au la dispoziție 48 de ore pentru a viziona online filmul ales.

6,5 milioane (Just 6.5, r. Saeed Roustaee) – thrillerul a făcut înconjurul lumii într-un parcurs festivalier impresionant și a devenit un mega-hit de box-office în Iran. Titlul se referă la cei 6,5 milioane de dependenți de opioide din Iran.

A trăi (Vivere, r. Francesca Archibugi) – rutina unei familii e dinamitată de apariția tinerei bone irlandeze Mary Ann, în drama selectată la Veneția și adusă în premieră în România la TIFF.

Atlantis (r. Valentin Vasianovici), câștigătorul secțiunii Orizzonti la Veneția. Plasat într-un viitor distopic, filmul urmărește universul în descompunere al unui fost soldat cu sindrom post-traumatic. (Foto)

Diavolul dintre picioare (Devil Between the Legs) – filmul legendarului autor mexican Arturo Ripstein este o explorare intimă a relației unui cuplu de vârstnici.

Ecou (Echo, r. Rúnar Rúnarsson) – câștigătorul Premiului pentru regie la TIFF 2011 cu Volcano revine cu un portret amar și atașant al societății islandeze moderne. Premiat la Locarno și Valladolid.

Fecioara de august (La virgen de Agosto, r. Jonás Trueba) – nopți de conversații și petreceri de vară în Madrid, într-un film tineresc, melancolic și dezarmant de tandru, în stilul lui Eric Rohmer, proiectat la San Sebastian și distins cu mențiune specială la Karlovy Vary.

Jaful secolului (The Heist of the Century, r. Ariel Winograd) este povestea celebrului jaf care i-a inspirat pe creatorii seriei La casa de papel și care s-a petrecut în realitate în Argentina.

Noul val (Le choc du futur), filmul lui Marc Collin, co-fondator al celebrei trupe Nouvelle Vague, este o incursiune în începuturile muzicii electronice din anii ’70, cu beat-uri și gadgeturi care au anticipat un sound cu mult timp înainte ca el să devină mainstream.

Pacientul perfect (The Perfect Patient, r. Mikael Håfström) spune povestea celui mai notoriu scandal judiciar din istoria Suediei.

Pasărea pictată (The Painted Bird, r. Václav Marhoul) a scandalizat publicul de la Veneția, evocând iadul est-european din vremea războiului în imagini alb-negru, prin ochii unui copil.

Pictorița și hoțul (The Painter and The Thief, r. Benjamin Ree) – o pictoriță îl transformă în muză pe cel care i-a furat tablourile, iar viețile amânduror se schimbă imprevizibil. Premiul special al Juriului la Sundance.

Revanșa (The Comeback), o mini-serie pasionantă regizată de Patrik Eklund, în care protagonista visează încă să-și răzbune înfrângerea istorică din campionatul de badminton din ’83.

Secolul XX (The Twentieth Century, r. Matthew Rankin) este o satiră politică inspirată de povestea ascensiunii la putere a fostului Prim-ministru canadian William Lyon Mackenzie King. Un film de epocă distins cu Premiul FIPRESCI la Berlin 2020.

Tineri și influenceri (Jawline), documentarul semnat de Liza Mandelup despre un tânăr de 16 ani care face tot posibilul să devină următorul idol online a a câștigat Premiul Special al Juriului de Documentar la Sundance.

Nevăzutele (The Unseen, r. Behzad Nalbandi) face auzită vocea femeilor fără adăpost din Teheran, într-un documentar animat despre experiența de a fi ridicate de pe străzi în contextul vizitei oficiale a unui grup de demnitari străini.

Disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile, Android TV și Apple TV), platforma TIFF Unlimited are un catalog cu peste 140 de filme, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar (5,95 euro, TVA inclus) sau anual (65 euro, TVA inclus). Catalogul include filme semnate de cineaști precum David Lynch, Xavier Dolan, Abbas Kiarostami, Claude Chabrol, Stanley Donen, dar și titluri premiate la TIFF sau în alte mari festivaluri, de-a lungul anilor.

Abonații platformei TIFF Unlimited au acces la filme în baza abonamentului.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.