One-man show, spectacol de teatru-dans, teatru nonverbal, ”perform(D)ance” de şi cu Paul Cimpoieru. Regizorul, coregraful şi dans-actorul Paul Cimpoieru a crescut în pepiniera de talente şi limbaj artistic a Companiei Passepartout D.P. (unde a ajuns printr-o întâmplare), iar ulterior şi-a continuat evoluţia într-un mod uimitor pentru cineva care nu are niciun fel de studii de teatru sau dans ”oficiale”, caci este absolvent de Politehnică şi fost inginer de telecomunicaţii.
Un articol de Cristina Enescu Aky|28 martie 2017
”Homo Americanus” s-a născut sub inspirația experienței newyorkeze a lui Paul Cimpoieru (a beneficiat de o bursa de doi ani la The Actors Studio, una din cele mai renumite școli de actorie din lume, bazată pe metoda lui Stanislavski). Anul trecut, spectacolul s-a întors la matcă, fiind prezentat la HERE Arts Center din New York în deschiderea Festivalului de Teatru Contemporan Urban (DUTF). Din toamnă se joacă la Green Hours, în București, locul unde a început teatrul independent. Un one-man performance născut și cizelat în spălătoria unui bloc newyorkez, cu step, dans, pantomimă, teatru non-verbal, colaje de imagini și muzici și alte felurite modalități artistice de a spune povești.
Este colajul diferitor secvențe ce compun experiența unui imigrant român în ”orașul care nu doarme niciodată”, epicentrul american și mondial al imigrației dar și al artelor performative. Un spectacol-hibrid între mai multe tipuri de exprimare artistică, este oglinda autentică, sublimată prin artă, a unor căutări reale ale performerului, imigrantului, românului – ale Omului Călător, de fapt. Cu mult și bine exprimat umor, auto-ironie și o emționantă și vie înțelegere pentru cele grele și cele înalte ale omului, Paul Cimpoieru construiește un spectacol unic în felul său din frânturi de poveste universală (a imigrantului în America, a străinului într-o lume nouă, a căutătorului de drumuri) și poveste personală, legate de firul roșu al drumului unui om cu niște vise.
”Homo Americanus” este despre
căderile și triumfurile în ”țara tuturor posibilităților” ale românului descurcăreț dar uneori stingher,
omenie și dezumanizare, căldură sufletească și singurătate,
reflexe mentale legate de România închisă, urmărită, constrânsă,
tricouri ca metafore ale încarcerării și orbirii, și televizorul ca al treilea ochi (tot orb),
despre atunci când pulsul se măsura în secundele până când apăra Duckadam (o scenă care mai include un câine, mult dragoste și o arie de operă care îndulcește totul și mai mult),
cum e corpul când doare sufletul, sau când iubește,
cum se confundă constrângerile exterioare cu cele interioare, și de unde se naște libertatea,
automatismele lumii și cruzimea ei,
umanitatea fabuloasă, burlescă, emoționantă, atât de diversă și totodată similară în esența ei omenească, dintr-un tren,
cum ne amorțește sensibilitatea în lumea asta hiper-stimulantă, și ce o poate salva,
cum ar lua un român Oscarul,
ritmicitatea automatismelor cotidiene,
despre cu nu l-am recunoaște pe Isus dacă l-am (re)întâlni pe stradă, și cât de singur ar fi,
și altele. Un spectacol-mozaic, o poveste care amuză, emoționează multiplu și te pune, uneori, pe gânduri, iar alteori te contrariază, asezonat cu fundaluri muzicale de variate și expresive, fragmente de discursuri celebre, la care se adaugă uneori cuvintele, sonoritățile și expresivitatea largă a performerului și diferite colaje video. Ca coregraf și dansator, Paul Cimpoieru creează evantaiuri de mișcări și curge dintr-o metaforă dinamică în alta– într-un mod particular prin tăceri, preponderente în spectacol.
Cu America esențializată aici, ”Homo Americanus” pare să aibă relația pe care Woody Allen spunea că o are cu New Yorkul: este o femeie grozavă, iubită într-un mod emoțional și irațional. Peregrin și rătăcit, la pământ și pe val, supus fatalității și apoi creator de destin, acest homo devine americanus și supraviețuiește tocmai prin faptul că crește mereu câte puțin.
În cuvintele lui Paul Cimpoieru, e un spectacol nu atât pentru că ”Americanus”, ci înainte de toate pentru că Homo, pe diferite cărări de viață, lume, teatru și artă. Aș adăuga: și pentru că ne e foame tuturor de mai mult adevăr uman autentic, de teatru care merge direct la suflet, de alinare atunci când suntem rătăcitori și stingheri. Și de iubire. Cred că, în fond, este un spectacol despre Iubirea care toate le leagă: cea pentru visul care te cheamă departe, cea pentru libertate, pentru umanitatea din celălalt, iubirea față de eul tău înfricoșat atunci când sparge bariere și îi cresc aripi, Iubirea față de Viață și toată geografia ei schimbătoare.
”Anybody can have faith under those circumstances. The real growth, mentally, emotionally and spiritually comes when you get knocked down. It takes courage to act” spune un fragment de discurs din spectacol. Aș spune că e nevoie de mult curaj și să încerci să faci să vibreze corzi emoționale fără cuvinte. Un spectacol cu o țesătură emoțională frumoasă, împletind fire de onestitate, delicatețe, umor, energie puternică și diferite fășii din realitatea multor oameni, români, emigranți, oameni care caută, ezită, greșesc și renasc.
Următoarele reprezentații ale spectacolului:
Teatrul LUNI de la Green Hours (Calea Victoriei 120)
Sâmbătă 1 aprilie, ora 19.30
Marți 25 aprilie, ora 19.30
